Dorinţa arzătoare de preţuri mai mici la facturi se vede şi în cifrele furnizorilor. În ultimele două luni în jur de 200.000 de oameni şi-au schimbat compania, în speranţa că vor face măcar mici economii. Un număr record. Între timp, ministrul Energiei vine cu propunerea tarifului dinamic. Să plătim mai mult sau mai puţin în funcţie de ora la care consumăm curentul electric.
Tarifarea dinamică presupune ajustarea preţului energiei în funcţie de evoluţia pieţei. Practic, în fiecare oră vom avea un tarif diferit al energiei electrice, preţuri care variază. Cele mai mici tarife le vom avea atunci când producţia este mare, adică în special la orele prânzului, iar tarifele mari sunt, în special, în a doua parte a zilei. Pe timp de seară, spre exemplu, atunci când producţia este mai mică, dar consumul de energie electrică este mai mare.
Principalul avantaj pentru aceste tarife dinamice îl reprezintă faptul că noi putem şti cu o zi înainte care vor fi preţurile pentru ziua următoare şi în funcţie de acest lucru ne putem adapta consumul. Spre exemplu, dacă în ziua următoare sunt tarife mici la prânz, putem programa atunci maşina de spălat, în aşa fel încât că consumăm energie electrică atunci când este preţul cel mai mic. Ba chiar, la prânz, în anumite zile, putem vorbi de preţuri negative.
Ar putea exista în curând astfel de preţuri, spunea ministrul Energiei, Bogdan Ivan, şi am putea vorbi despre un proiect pilot în acest sens. Mai întâi să poată alege un preţ dinamic cei care au un contor inteligent, iar apoi, pe parcurs, mai mulţi consumatori să-şi instaleze astfel de dispozitive şi să poată opta pentru aceste tarife dinamice.
Principalul dezavantaj, însă, ar fi că preţurile fluctuează de la o oră la alta, nu avem o stabilitate în ceea ce priveşte preţurile şi suntem dependenţi de evoluţia tarifelor pe piaţă.