O nouă inițiativă privind încetarea războiului din Ucraina, propusă de consilieri ai fostului președinte american Donald Trump, a stârnit reacții diverse în rândul actorilor implicați. Donald Trump candidează pentru un nou mandat la Casa Albă și a afirmat în repetate rânduri că va opri ajutoarele militare pentru Ucraina dacă va ajunge din nou președinte.
Planul, care condiționează asistența militară pentru Ucraina de acceptarea negocierilor de pace, a fost dezvăluit recent de agenția Reuters, arată B1TV.
Generalul locotenent Keith Kellogg, unul dintre autorii proiectului, a explicat: „Proiectul avertizează Rusia că refuzul participării la negocieri ar avea ca efect suplimentarea asistenței militare pentru Ucraina”. Kellogg a menționat că Donald Trump a fost informat despre acest plan, adăugând: „Nu pretind că l-a acceptat sau că a acceptat fiecare cuvânt, dar am fost mulțumiți de reacție”.
Kremlinul, prin vocea purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov, a oferit o reacție prudentă: „Valoarea planului constă în nuanțe și în luarea în considerare a situației reale de pe teren. Președintele Vladimir Putin a afirmat repetat că Rusia este și rămâne deschisă negocierilor, ținând cont de situația reală de pe teren”.
De cealaltă parte, reprezentanții Ucrainei au exprimat rezerve. Mihailo Podoliak, consilier al președintelui Zelenski, a subliniat: „Ucraina înțelege clar situația și a prezentat propuneri prin Formula de Pace prezentată de președintele Zelenski. Este stipulat clar că pacea poate fi corectă și se poate instaura doar dacă este bazată pe dreptul internațional”.
Planul vine în contextul în care președintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia ar fi dispusă să înceteze focul și să intre în negocieri doar dacă Ucraina își retrage trupele din regiunile disputate din est și sud.
Leave a comment