Proteste și la CFR, în plină grevă a profesorilor. Angajații din transportul feroviar au anunțat că se vor mobiliza luni între orele 10.00 – 12.45, lângă Parcul din faţa Ministerului Transporturilor.
Oamenii au mai multe revendicări, printre care aprobarea bugetului la CFR Călători şi CFR Infrastructură şi o salarizare care să ducă la creşterea eficienţei angajaţilor, transmite B1TV.
Ceferiştii sunt revoltaţi de continuarea degradării condiţiilor de muncă şi în anul 2023, dar şi de faptul că nu există la CFR Călători o salarizare care să permită un sistem de stimulare al performanţei şi de creştere a eficienţei angajaţilor.
Alte nemulţumiri sunt legate de degradarea condiţiilor de călătorie cu trenurile de călători ale CFR Călători, şi în anul 2023, din cauza lipsei fondurilor de reparaţii material rulant şi al fondului de investiţii, de reţinerea celor 10% la bugetele de compensaţie/subvenţie şi la facilităţile de călătorie, de faptul că CFR Călători în anul 2023 funcţionează pe un buget mai mic decât în anul 2022, deşi preţurile sunt duble şi de favorizarea Operatorilor de Transport Feroviar de Călători privaţi în raport cu CFR Călători.