joi, august 13, 2026
22.1 C
București

Provocarea lansată de George Simion pentru alegerile din 2024

Liderul AUR, George Simion, a declarat miercuri, la şedinţa Consiliului Naţional de Conducere al partidului, că obiectivul principal electoral al AUR pentru 2024 este să devină prima forţă politică a ţării, să obţină primul loc la alegerile europarlamentare şi cât mai multe mandate la cele locale.

“Preşedintele AUR, George Simion, a lansat o provocare importantă, având în vedere toate cele patru runde de alegeri care vor avea loc. Acesta a stabilit obiectivele electorale pentru anul 2024 spunând că obiectivul principal al AUR este să devină prima forţă politică a ţării. Astfel, pentru alegerile europarlamentare, George Simion a afirmat că AUR vizează obţinerea primului loc, chiar şi cu un procent peste PSD, subliniind că, potrivit studiilor sociologice şi estimărilor partidului, AUR se află aproape la egalitate cu PSD, iar celelalte formaţiuni politice sunt la distanţe considerabile. Pentru alegerile locale de anul viitor AUR îşi propune să obţină cât mai mulţi primari, preşedinţi de consiliu judeţean, consilieri locali şi judeţeni, viceprimari şi vicepreşedinţi de consilii judeţene”, se arată în comunicatul de presă al AUR, citat de Agerpres.

De asemenea, partidul condus de Simion a menţionat că, în cadrul şedinţei CNC, s-a anunţat organizarea congresului extraordinar al AUR pe data de 2 decembrie, la Alba Iulia, unde vor fi stabilite direcţiile strategice ale partidului pentru anul 2024, precum şi participarea reprezentanţilor partidului la cea mai de amploare manifestaţie dedicată Zilei Naţionale a României.

Ultimele știri

Noul Cod al construcțiilor intră în vigoare. Se poate construi la țară fără autorizație

Noul Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, publicat...

Aplicația e-Terra a fost repornită parțial. Nu merge însă plata cu cardul

Aplicația e-Terra a fost repornită parțial, permițând accesul notarilor...

CCR ia măsuri pentru reducerea consumului de energie. Deciziile sunt valabile până la finalul lunii

Curtea Constituțională a României adoptă măsuri temporare pentru a...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine