Conducerea PSD a transmis o scrisoare tuturor organizațiilor județene și de sector, cerând o analiză amplă a activității partidului în coaliția condusă de Ilie Bolojan. Evaluarea internă are mize majore: modul în care Executivul a aplicat politicile social-democrate și decizia dacă PSD își continuă sau nu participarea la guvernare.
PSD a trimis o adresă oficială către toate organizațiile județene, de sector și către filiala București, document semnat de secretarul general Claudiu Manda și destinat președinților și membrilor consiliilor politice. Mesajul marchează declanșarea unei consultări interne de amploare, cu obiectivul de a analiza „lucid” cele șase luni petrecute în actuala coaliție de guvernare arată B1TV.
Biroul Permanent Național a decis inițierea acestui proces, prin care membrii partidului sunt invitați să se pronunțe asupra unei chestiuni esențiale: dacă PSD ar trebui să rămână în guvernul condus de Ilie Bolojan. În scrisoare, se amintește că, în această perioadă, partidul a susținut majoritatea parlamentară și a gestionat portofolii importante în Executiv. Totuși, pierderea Bucureștiului, în pofida celor 12 victorii obținute în 14 alegeri parțiale, obligă, la „o evaluare lucidă” a situației politice.
Procesul consultativ, descris drept unul „complex”, solicită fiecărei organizații locale să transmită propriul punct de vedere privind modul în care guvernarea Bolojan a implementat politicile PSD. În adresă sunt stabilite două direcții principale ale analizei: evaluarea implementării măsurilor social-democrate și stabilirea priorităților politice ale PSD pentru perioada următoare.
Printre temele sensibile puse pe masa discuțiilor se numără:
– aplicarea legii privind creșterea salariului minim,
– reducerea cheltuielilor administrative prin concedieri sau diminuări salariale,
– majorarea taxelor și impozitelor locale,
– protejarea veniturilor pensionarilor,
– identificarea resurselor pentru investițiile publice programate în 2026.
Organizațiile sunt rugate să explice cum sunt percepute aceste măsuri la nivel local și dacă ele corespund priorităților electoratului social-democrat. De asemenea, li se cere să propună direcții clare pentru partid, inclusiv scenarii valabile în cazul în care partenerii de coaliție ignoră prioritățile PSD.
Conducerea subliniază rolul esențial al liderilor din teritoriu, considerând că primarii și structurile locale sunt cel mai bine plasate pentru a evalua impactul real al politicilor guvernamentale. Recomandarea este ca organizațiile să consulte Consiliile Politice Județene și de Sector, astfel încât documentul final să reflecte poziția tuturor structurilor interne.
Concluziile acestei consultări vor sta la baza deciziei PSD privind viitorul său politic în cadrul coaliției de guvernare.