PSD

PSD va depune propria moţiune de cenzură în cazul în care CCR va da dreptate Guvernului în privinţa moţiunii depuse de USR PLUS şi AUR şi o va declara neconstituţională, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al partidului, Radu Oprea.

„Imediat ce Curtea Constituţională se va pronunţa cu privire la moţiunea de cenzură, există două posibilităţi: CCR o poate declara neconstituţională şi atunci vom depune noi, cei de la PSD, imediat, în Parlament, moţiunea de cenzură, vom invita celelalte formaţiuni politice să o semneze şi să vină să o voteze alături de noi. A doua variantă – să fie declarată constituţională şi atunci când va ajunge la vot în Parlament PSD va vota această moţiune”, a precizat Oprea, într-o conferinţă de presă, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PSD.

El a adăugat că PSD va sprijini demersurile în Birourile permanente reunite ca moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR să ajungă în plen, la vot, dacă CCR o va declara constituţională.

USR PLUS cere CCR să dezbată mai repede sesizarea privind moțiunea de cenzură

USR PLUS a adresat preşedintelui Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, o solicitare oficială de preschimbare a termenului stabilit pentru dezbaterea sesizării privind moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS, astfel încât o decizie să fie luată rapid. Motiunea va fi semnata de parlamentari USR PLUS si AUR, nu si PSD.

„Am solicitat Curţii Constituţionale să judece cu celeritate sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Guvernul României. Articolul 113 din Constituţie stipulează foarte clar că moţiunea trebuie dezbătută şi votată după 3 zile de la citirea ei. Consider că termenul de 28 septembrie este prea îndepărtat, iar instrumentul juridic al moţiunii de cenzură este, astfel, golit de conţinut. Din acest motiv am cerut devansarea acestei date pentru una cât mai curând posibilă”, declară preşedintele Senatului, Anca Dragu, conform unui comunicat al USR PLUS.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *