Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a efectuat o vizită surpriză în Cecenia, și a fost întâmpinat de liderul cecen, Ramzan Kadîrov, și alți oficiali, la Groznîi.
Cu această ocazie, Putin a mers la Moscheea Hazreti Isa și a primit în dar un Coran, pe care l-a sărutat. Anterior, Putin afirmase că „nerespectarea Coranului este «o crimă»”.
În timpul vizitei, Putin a avut o întâlnire de lucru cu Ramzan Kadîrov. Acesta din urmă a declarat că Cecenia a trimis deja 47.000 de soldați în războiul din Ucraina, inclusiv 19.000 de voluntari, transmite B1TV.
Mai mult, Kadîrov a spus că „republica mai dispune de zeci de mii de soldați care sunt gata să meargă în zona de conflict”. Aceștia au fost, potrivit liderului cecen, instruiți la Universitatea rusă pentru forțele speciale.
Vizita lui Putin în Cecenia, republică din Federația Rusă, și promisiunile lui Kadîrov în privința suplimentării trupelor pentru Ucraina vin în contextul eforturilor Rusiei de a-și consolida prezența militară în regiune, în timpul conflictului din Ucraina.