Racordarea la energie electrică și la gaze va fi gratuită, potrivit unei legi promulgată la finalul lui 2020, a explicat ministrul energiei, Virgil Popescu. Până acum, se plăteau sume importante pentru racordarea unei locuințe, chiar și la bloc, unde racordurile de gaze pentru instalarea unei centrale ajungeau chiar și la sume de peste 10.000 de lei.
Populația nu va mai plăti materialele și lucrarea de la rețea până la limita de proprietate, obligația de plată fiind valabilă doar de la limita de proprietate. Furnizorii sunt obligați să facă toate demersurile de racordare într-un termen de 90 de zile, a precizat Virgil Popescu.
Toate măsurile sunt prevăzute într-o lege aprobată și promulgată la finalul lui 2020.
Racordarea la energie electrică și la gaze va fi gratuită, iar racordul va fi plătit doar de la poartă până în casă.
„Legea a fost modificată la finalul anului trecut în aşa fel încât racordurile la energie electrică şi la gaze naturale devin gratuite, în sensul în care acest racord nu mai este plătit de la conductă până la poartă. (…) Am dreptul să mă racordez de la conducta din stradă până la limita de proprietate, este gratuit, nu mai există tarif reglementat pentru această racordare”, a precizat Virgil Popescu la Digi 24, potrivit sursei citate mai sus.
Cheltuielile de racordare de la limita de proprietate până la locuință, vor fi suportate de către consumator, distanța fiind încadrată în proprietatea privată, după cum a explicat ministrul.
„Racordul e gratuit pentru om, dar se recuperează, se socializează în tariful de distribuţie pentru că toate investiţiile care se fac în reţea se regăsesc în acel tarif de distribuţie”, a explicat ministerul Energiei.