Despescu jpg

Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne, Bogdan Despescu, a declarat miercuri, 27 septembrie, că au existat capturi de droguri în Portul Constanţa, dar a adăugat că aceste cazuri „nu pot fi comunicate public” până nu se face „o documentare totală” care să ducă la prinderea întregii rețele.

„Astăzi vă confirm că în Portul Constanţa sunt capturi de droguri şi în ultima perioadă. Cazurile respective nu pot fi mediatizate în acest moment. Înţelegeţi foarte bine de ce, ţine de traseul, destinaţia, trasabilitatea şi documentarea activităţii grupurilor implicate”, a susținut secretarul de stat pentru ordine şi siguranţă publică, într-o conferință de presă, potrivit news.ro. Bogdan Despescu a fost întrebat de ce lipsesc capturile de droguri în ultimii ani, în condiţiile în care în alte porturi din Europa sunt descoperite anual zeci de tone de droguri.

Bogdan Despescu a fost întrebat de ce lipsesc capturile de droguri în ultimii ani, în condiţiile în care în alte porturi din Europa sunt descoperite anual zeci de tone de droguri. „Cele mai mari capturi realizate de structurile de la Antidrog sunt prin Portul Constanţa. Cu privire la aceste acţiuni am menţionat, o repet, este nevoie de o perioadă mare de timp pentru documentare şi confirm încă o dată că în ultima perioadă au fost realizate capturi de colegii de la structurile Antidrog, capturi care astăzi nu pot fi comunicate public. Aşa e normal, să se realizeze o documentare totală, pe tot traseul, destinaţie, ramificaţie, tragerea la răspundere penală a întregii reţele”, a răspuns Despescu. El a mai spus că structura Antidrog a făcut verificări în peste 5.000 de containere aflate în Portul Constanţa, în acest an.

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *