Un protest cu pancarte a avut loc, luni, la sediul USR sector 1 din București, iar conducătorul protestatarilor, fostul consilier local Oliver Păiuș, a adus acuzații grave care o vizează, în principal, pe fosta primăriță Clotilde Armand, șefa organizației partidului la Sectorul 1, scrie A3CNN.
Protestatari în fața sediului USR Sector 1: „Suntem total împotriva excluderilor la comandă”
„Spiritul USR e viu, acesta protest este împotriva situației actuale din filiala USR S1 dar si de cea de la nivel național, in care liderii din partid se folosesc de putere într-un mod abuziv, prin excluderi la comanda, invalidarea prin mijloace nestatuare a Adunărilor Generale din filiale, promovarea unor persoane nelegitime pe funcții si împotrivindu-se prin pârghiile create la toată reforma începută, distrugând încrederea in USR si principiile pentru care a fost creat.
Suntem total împotrivă excluderilor la comandă, așa cum s-a întâmplat cu colegii noștri Oliver Păiuși si Andrei Radu pentru niște fapte inventate.
Aceste evenimente au dus la degradarea continua a încrederii membrilor la nivel local, demotivând tot mai mult colegi implicați din filiala, astfel încât au ajuns sa își depună demisiile.
Protestatari în fața sediului USR Sector 1: „Cerem demisia lui Clotilde Armand”
Considerăm ca actuala conducere nu ne mai reprezinta si cerem demisia lui Clotide Armand si primirea colegilor excluși înapoi. Acest eveniment nu se va opri aici și cerem si celorlalți colegi din București si din țară sa sprijine acțiunile noastre pentru a elibera USR-ul de toate elementele nocive din conducere.
Precizam ferm ca aceasta acțiune NU este o anti-campanie, o sprijinim necondiționat pe Elena Lasconi si toate elementele de buna credință din conducerea partidului, care doresc să redreseze partidul aflat într-un declin total. Puterea unui partid pornește întotdeauna din filiale ”sănătoase” cu membri motivați”, se spune în textul protestatarilor, distribuit pe grupurile de comunicare USR.
Oliver Păiuși, viceprimar USR la Sectorul 1, a fost exclus din partid și și-a pierdut, cu această ocazie, și funcția menționată, dar și mandatul de consilier.
El acuză faptul că excluderea sa din partid a fost decisă, nestatutar, de președintele USR București, Vlad Voiculescu, de șefa USR Sector 1, Clodilde Armand, și de deputatul Mihai Badea.