Ferma de animale aparținând lui Mitică Vișan din comuna Domnești a fost verificată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, în urma mai multor sesizări privind mirosurile insuportabile și condițiile mizere din zonă. La control a participat și președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, alături de comisarii CJPC Ilfov, care au descoperit o situație deosebit de gravă.
Unul dintre comisarii prezenți la acțiune a rezumat situația într-o frază scurtă, dar sugestivă: „Este ca la țară, pe scurt.” „Eu am mai fost la stână, dar nu în halul ăsta. Și mizerie, și miros”, a adăugat Piedone.
În ceea ce privește produsele comercializate, inspectorii au constatat că acestea erau păstrate în condiții total improprii. Un aparat de aer condiționat era folosit ca sursă de răcire, brânza era depozitată în găleți de vinarom, iar multe dintre obiectele din așa-zisa cameră frigorifică erau ruginite și murdare. „Să fii inconștient să cumperi miel, găini sau porci de aici”, a avertizat Piedone, cu referire la pericolele pentru consumatori.
„O bombă ecologică și o infecție de nedescris”, a concluzionat președintele ANPC, solicitând intervenția urgentă a autorităților competente. Având în vedere că unitatea nu are o formă juridică de organizare, comisarii ANPC nu au competențe directe de control asupra persoanelor fizice. În schimb, au solicitat sprijinul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar-Veterinare, Gărzii de Mediu și Poliției Economice pentru a continua ancheta.
Au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 6.000 de lei. Totodată, au fost formulate suspiciuni privind existența unor activități de comerț ilicit, aspect care va fi investigat de polițiștii din cadrul IPJ Ilfov.