Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei, a răspuns, astăzi, pentru prima dată în dosarul banilor din campanie. Primarul a explicat că a cheltuit 2,1 milioane de lei în precampanie.

„Pentru moment am împrumutat de la banca la care am cont o parte din banii pentru campania electorală”, spune primarul general al Capitalei, Nicușor Dan.

El afirmă că a cheltuit în precampanie aproximativ 2,1 milioane de lei, de la USR și din donații ale cetățenilor.

„Trebuie să împărțim între precampanie și campanie, pentru că în precampanie lucrurile sunt reglemetate într-o măsură relativ mică de Legea finanțării partidelor. În precampanie am primit aproximativ 2,1 milioane de lei, adică 400.000 de euro, din care 100.000 de euro de la USR și restul de aproximativ 310.000 de euro de la cetățeni, prin donații de la cam 3000 de oameni, toți cetățeni români. care au donat. Astea sunt veniturile”, a declarat Nicușor Dan.

Cheltuielile sale din precampania electorală au fost, potrivit acestuia, au fost de ordinul a 180.000 de euro pe panotaj stradal, între 150.000 și 180.000 de euro pebntru publicitate online, respectiv postări pe Facebook sponsorizate Google, iar sondaje și cercetări focus-grupuri 30.000 de euro.

„Pentru campanie lucrurile sunt reglementate. Fiecare candidat are voie să folosească pentru poziția de primar al municipiului 660.000 de lei, pe care intenționez să îi împrumut. Statul dă această sumă înapoi tuturor candidaților care fac 3%. Pentru moment am împrumutat de la banca la care am cont o parte (din bani-n.r.)”, a mai precizat Nicuşor Dan.

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *