În urma evaluării realizate în anul 2025 de EA Multilateral Agreement Council (EA MAC), RENAR este recunoscut în continuare ca organism național de acreditare al României. Evaluarea este realizată periodic de European cooperation for Acreditation (EA), organismul care coordonează activitatea de acreditare la nivelul UE și veghează la implementarea reglementărilor în domeniul acreditării în fiecare stat al UE.
Functionarea unui singur organism național de acreditare la nivelul fiecărui stat european, ale cărui sarcini și responsabilități trebuie să se distingă clar de cele ale altor autorități naționale, este reglementarea cu caracter obligatoriu prevăzută în Regulamentul 765/2008.
Acreditarea are un rol important în facilitarea liberei circulații a mărfurilor. Regulamentul european prevede o singură certificare sub acreditare în țara de proveniență a produsului, după care acesta poate circula atât pe piața internă, cât și pe piețele externe, sub supravegherea autorităților naționale. Cerințele directivelor, regulamentelor și standardelor armonizate (publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene) , implementate prin acreditare, asigură protejarea intereselor cetățenilor în toate domeniile (sănătate, mediu, siguranța alimentelor, circulație etc.) și regulamentele europene în domeniul acreditării asigură calitatea și siguranța produselor și serviciilor disponibile pe piețele europene, protejând astfel populația.
De asemenea, RENAR acordă sprijin autorităților publice naționale pentru aplicarea directivelor și regulamentelor europene, prin acreditarea unor organisme de evaluare a conformității (laboratoare de încercări/etalonări, analize medicale și organisme de certificare/inspecție). Certificatele de acreditare emise de RENAR sau cele emise de organismele de evaluare a conformității, sub acreditarea RENAR, sunt recunoscute și acceptate de către toate statele membre UE.
”RENAR promovează, prin toate mijloacele, principiile acreditării conform prevederilor Regulamentului 765/2008, importanța și beneficiile implementării cerințelor standardelor armonizate pentru autorități, mediul de afaceri și cetățeni”, a declarat Prof.Univ.Dr.Ing.Dr.h.c. Fănel Iacobescu, președintele RENAR, în cadrul conferinței de presă organizată în data de 18 martie 2026.
