Solitaire pe calculator, în timp ce se decidea soarta României. Chestorul Florin Mihăilă, şeful Inspectoratului General pentru Imigrări, ar fi fost surprins în timp ce se juca pe calculator în timpul unei conferinţe europene pe tema migraţiei.
Poate n-ar fi fost mare lucru, dacă conferinţa n-ar fi avut loc cu doar o săptămână înainte de Consiliul JAI, când Austria a blocat aderarea României la Schengen, folosind ca argument chiar problema migrației.
Florin Mihăilă a ocupat de-a lungul timpului mai multe funcții, fiind numit de Lucian Bode (PNL), actualul ministru de Interne. Cei doi au fost colegi de liceu, susține sindicatul Europol.
Conferinţa a avut loc la sfârşitul lunii noiembrie, în Malta, cu doar o săptămână înainte de Consiliul JAI, în care aderarea României la Schengen a fost respinsă printr-un veto al Austriei. Politicienii austrieci și-au argumentat vetoul prin faptul că au probleme cu migrația în țara lor pentru că noi și bulgarii nu ne-am securizat bine frontierele.
În negocierile ce au precedat Consiliul JAI, reprezentanții României nu au fost în stare să-i convingă pe austrieci că nu din cauza noastră au probleme cu migranții. Iar acum vedem cu ce se ocupa unul dintre ei, când ar fi trebuit să-și facă treaba pentru care e plătit, transmite B1TV.
Imaginile cu Florin Mihăilă jucând Solitaire la această conferință importantă au fost publicate pe Facebook de reprezentanții sindicatului Europol.
„Reprezentantul României a fost surprins jucând Solitaire în cadrul conferinței chiar de unul dintre participanți care s-a exprimat destul de ironic la adresa atitudinii trimisului țării noastre la conferință: „is playing cards for almost half of the meeting” (joacă cărți de aproape jumătate de timp din cadrul întâlnirii).
Nu ne e de mirare că acesta juca Solitaire, deși tocmai tema migrației a condus la amânarea aderării țării noastre la Spațiul Schengen, pentru că acesta nu a putut demonstra niciodată că poate ocupa o funcție de conducere, fiind doar împuternicit de mai multe ori în funcție pentru simplu fapt că a fost coleg de liceu cu ministrul MAI, Lucian Bode”, spun sindicaliștii..
„Și aici amintim de: împuternicit inspector șef IPJ Sălaj, împuternicit rector pentru o zi la Academia de Poliție, fiind împuternicit ilegal, consilier al ministrului Bode, șef de cabinet al ministrului Bode și nu în ultimul rând împuternicit inspector general al Inspectoratului General pentru Imigrări”, au transmis sindicaliștii de la Europol, pe Facebook.