marți, septembrie 29, 2026
15.9 C
București

Robert Negoiță, urmărit penal pentru emiterea unor documente. Faptele pentru care este cercetat la DNA primarul Sectorului 3

Robert Negoiță este urmărit penal de procurorii DNA cu privire la emiterea unor documente ale unui imobil. Parchetul anticorupție confirmat începerea urmăririi penale în același dosar în care s-au desfășurat perchezițiile de săptămâna trecută de la sediul Primăriei Sectorului 3.

DNA a transmis joi că la perchezițiile de la sediul primăriei, primarul Robert Negoiță era vizat în dosar, răspunzând unei solicitări formulate de news.ro, potrivit Psnews.

„Faţă de persoana la care faceţi referire, procurorii anticorupţie au dispus începerea urmăririi penale într-o cauză în care există suspiciunea rezonabilă că aceasta ar fi săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în legătură cu emiterea presupus nelegală a unor documente necesare construirii şi intabulării unei construcţii”, a transmis DNA în acel răspuns.

Sursa citată a menţionat că nu pot fi oferite alte informaţii referitoare la stadiul anchetei, la acest moment.

Procurorii DNA au făcut, pe 1 februarie, 17 percheziţii în Bucureşti şi Ilfov, într-un dosar care vizează emiterea unor acte administrative de către instituţii ale statului. Una dintre descinderi are loc la Primăria Sector 3.

Ultimele știri

Nazare nu exclude taxe noi în 2027. Ministrul amână un răspuns clar până la buget

Nazare exclude majorarea TVA în 2027, dar nu garantează absența unor taxe noi, amânând răspunsul până la buget.

Peter Magyar rămâne fără imunitate parlamentară. Premierul Ungariei e anchetat pentru un telefon aruncat în Dunăre

Parlamentul Ungariei i-a ridicat imunitatea premierului Peter Magyar, anchetat pentru un telefon aruncat în Dunăre.

AUR se pregătește să negocieze cu PNL și USR. Partidul lui Simion vrea o majoritate alternativă

AUR deschide negocieri cu PNL, USR și PSD pentru o eventuală majoritate parlamentară, pe fondul votului de învestitură al guvernului Mureșan.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine