O româncă stabilită în Fâșia Gaza a vorbit, în direct la Antena 3 CNN, despre teroarea prin care trece în infernul declanșat de Hamas. „Cad pereții și geamurile peste noi. Nu a mai rămas nimic”, spune ea, printre lacrimi.
Situația devine din ce în ce mai tensionată în Fâșia Gaza, acolo unde teroriștii Hamas le cer oamenilor să nu părăsească zona.
Pe de altă parte, armata israeliană așteaptă ordinul de invazie terestră și a dat un termen de 24 de ore pentru ca locuitorii să părăsească zona.
Elena Halalu, româncă stabilită în Fâșia Gaza, afirmă cu disperare că, în tot acest timp, autoritățile române nu au emis niciun răspuns despre modul în care vor fi evacuați, motiv pentru care românii nu știu ce ar trebui să facă în continuare.
„Nimeni nu a luat legătura cu noi. S-a produs un haos total. Ambasada nu ne-a scris niciun cuvânt de dimineață. Nimic, nimic, nimic. Nu știm unde să ne ducem.
Am primit mesaje pe telefon de la românii care au reușit să prindă puțin internet sau să aibă baterie. Deja sunt zile de când nu avem lumină. Internetul și rețelele de telefonie sunt dărâmate. Foarte greu ținem legătura între noi.
Nu știm unde să ne ducem! Nu mai sunt clădiri! Nu mai este nimic, inclusiv blocurile cu 12-13 etaje. Au rămas doar câteva case. Cad pereții și geamurile peste noi. Nu a mai rămas nimic.
Am scris de dimineață la Ambasadă și nu am primit niciun cuvânt. I-am solicitat statului român să ne ajute să ieșim de aici. Suntem foarte mulți români.
Nu mai sunt provizii. Nu mai este nimic, nici apă. Suntem terminați psihic. Nu am dormit de aproape o săptămână.
Nu ne mai trebuie mâncare. Vrem doar să ieșim de aici”, a spus românca, în direct la Antena 3 CNN.