Uniunea Europeană demarează un proiect de interes european comun (IPCEI) în domeniul energiei nucleare. Inițiativa a fost anunțată în cadrul unei reuniuni la nivel înalt la Bruxelles, la care au fost prezenți și vicepreședinții executivi Teresa Ribera și Stéphane Séjourné.
Proiectul vizează întregul lanț de producție, de la fabricarea de reactoare avansate și de mini reactoare modulare, până la prelucrarea uraniului și furnizare. În plus, acesta vizează dezvoltarea și cercetarea tehnologiilor de fuziune nucleară și aplicațiilor medicale.
Proiectul este condus de Franța, cu participarea activă a Italiei și României, dar urmează să fie deschis și altor state membre UE care sunt interesate. Fiind un proiect de interes comun, acesta va beneficia de finanțare europeană prin mecanismul IPCEI, care permite derogări de la regulile obișnuite privind ajutoarele de stat pentru proiecte strategice.
Comisia Europeană a aprobat în 2023 cel mai amplu proiect de interes comun european (IPCEI). Paisprezece state membre, printre care și România, au primit autorizația să aloce fonduri de până la 8,1 miliarde de euro pentru dezvoltarea sectorului microelectronicii și a tehnologiilor de comunicație.
Potrivit estimărilor blocului comunitar, finanțarea publică va atrage investiții private suplimentare în valoare de 13,7 miliarde de euro. 56 de companii, de la startup-uri la IMM-uri, vor beneficia de aceste fonduri pentru a dezvolta 68 de proiecte inovatoare.
Proiectul IPCEI este unul strategic și face parte din eforturile UE de a reanima sistemul tehnologic european și de a-și consolida independența tehnologică și securitatea economică. Proiectul beneficiază, astfel, de prevederile și avantajele noii legislații europene privind cipurile.