Țara noastră este tot mai aproape de OCDE. Premierul României, Marcel Ciolacu, a anunțat că România a trecut „cu bine de unul dintre cele mai complexe și exigente domenii ale procesului de aderare la OCDE, cel privind guvernanța corporativă”. Astfel, România a obținut cel de-al 13-lea Aviz Formal din totalul de 25 necesare, fapt ce asigură încadrarea în grafic a țării în ceea ce privește acest obiectiv strategic.
Ciolacu a amintit de ședința extraordinară de guvern în cadrul căreia a fost modificată Ordonanța 109 referitoare la guvernanța corporativă. Modificarea are ca scop alinierea la standardele și instrumentele juridice ale OCDE.
„Avem astfel garanția că aplicăm cele mai bune practici internaționale în acest domeniu – atât pentru întreprinderile de stat, cât și pentru companiile listate la bursă și pentru piața de capital”, a transmis Marcel Ciolacu într-o postare pe Facebook.
Acesta susține de asemenea că inițiativa sprijină finalizarea PNRR, întrucât guvernanța corporativă este un obiectiv-cheie, iar România încearcă să recupereze întârzierile în acest domeniu.
„De fapt, aderarea la OCDE și finalizarea PNRR funcționează acum ca două mari motoare care se completează și care au, în acest moment, cel mai puternic efect de tracțiune atât pentru administrație, cât mai ales pentru economia românească. Sunt două motoare care ne ajută să construim o țară mai modernă, mai competitivă și orientată în mod natural spre performanță” a mai declarat premierul.