schengen

România nu este în Schengen pentru că țara noastră „este tratată ca un membru de rangul al doilea în cadrul UE”, cred majoritatea românilor. Acest lucru este relevat de un sondaj realizat la comanda Academiei Române.

Aproape 8 din 10 români (77,6%) consideră că suntem tratați precum cetățeni de mâna a doua în UE și din această cauză nu suntem primiți în Schengen.

Sondajul a fost realizat de INSCOP Research, la comanda Laboratorului de Analiză a Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică (LARICS ), din cadrul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române (ISPRI).

De asemenea, 72,4% dintre români consideră că România a îndeplinit toate criteriile și va fi până la urmă primită în Schengen, în timp ce 22,1% sunt de părerea contrarie. Ponderea non-răspunsurilor este de 5,6%, arată sondajul prezentat de PsNews.

Alianța cu SUA reprezintă securitatea României

70,5% dintre români sunt de părere că alianța cu Statele Unite ale Americii este cea mai bună garanție de securitate pentru România față de 65,5% în septembrie 2019, 64,6% în iunie 2020 și 67,3% în mai 2021), în timp ce 25,9% își exprimă dezacordul față de 22,9% în septembrie 2019, 25,7% în iunie 2020 și 27,2% în mai 2021), iar 3,7% nu știu sau nu răspund.

46% dintre respondenți consideră că România își promovează bine interesele naționale în cadrul Uniunii Europene (față de 40,1% în mai 2021), în timp ce 50,1% sunt de părerea contrarie (față de 53,9% în mai 2021). Ponderea non-răspunsurilor este de 3,9%.

Țara cu cea mai mare încredere la români

SUA este țara în care românii au cea mai mare încredere, cu 55,6% încredere multă și foarte multă (față de 54,7% în mai 2021 și 48,9% în iunie 2020), urmată de Franța cu 51,8% și Germania cu 49% (față de 52,9% în mai 2021 și 44,5% în iunie 2020). 30,1% dintre respondenți declară că au încredere multă și foarte multă în Israel (față de 32,7% în mai 2021) și 26,5% în Ucraina. În China au încredere multă și foarte multă 21% dintre respondenți (față de 20,2% în mai 2021), în Ungaria 16,7% (față de 14,8% în mai 2021 și 14,5% în iunie 2020), iar în Rusia doar 7,3% (față de 14,9% în mai 2021 și 8,8% în iunie 2020).

Personalitățile politice de încredere ale lumii

46,4% dintre respondenți declară că au încredere multă și foarte multă în Emanuel Macron, președintele Franței. 38,8% au încredere multă și foarte multă în Joe Biden, președintele Statelor Unite ale Americii, 38,6% în Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, iar 36,6% în Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei. În Viktor Orban, premierul Ungariei au încredere multă și foarte multă 15,1% dintre participanții la sondaj, iar în Vladimir Putin, președintele Federației Ruse doar 7,5%.

Sondajul de opinie ”Barometrul Securității Energetice, ediția a IV-a, noiembrie – decembrie 2022” a fost realizat de INSCOP Research (www.inscop.ro) la comanda Laboratorului de Analiză a Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică (LARICS – www.larics.ro) din cadrul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române (ISPRI). Analiza datelor a fost realizată de INSCOP Research cu sprijinul think-tank-ului Strategic Thinking Group/Grupul de Gândire Strategică (www.strategicthinking.ro). Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice) în perioada 13 – 22 noiembrie 2022, volumul eșantionului multistadial stratificat fiind de 1174 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,86 %, la un grad de încredere de 95%.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *