Românii vor fi deportați din Marea Britanie dacă nu au viză și acte de ședere legale, au anunțat oficialii britanici, cu referire la toți străinii aflați în Marea Britanie și care nu și-au pus la punct documentele după ieșirea regatului din Uniunea Europeană.
Cetățenii UE, inclusiv cetățenii români, cărora li s-a refuzat dreptul de a rămâne în Marea Britanie ar trebui să părăsească țara de bunăvoie. În caz contrar aceștia vor fi expulzați, a anunțat ministrul pentru imigrație, Kevin Foster, într-un interviu pentru ziarul italian La Repubblica, citat de B1Tv.
„Ne așteptăm ca oamenii să părăsească țara în mod voluntar”, iar în caz contrar, oficialii din domeniul imigrației „vor încerca să le impună părăsirea teritoriului”, a precizat el.
Românii vor fi deportați din Marea Britanie. Marea Britanie a acordat în jur de 5,4 milioane de permise de ședere unor cetățeni ai Uniunii Europene. “Pe 31 august 2021, existau aproximativ 400.000 de cereri în așteptarea unei rezoluții”, a spus Foster.
Guvernul britanic a anunțat în toamnă că a acordat 5.000 de vize temporare pentru șoferi de camioane și 5.500 pentru angajați în industria cărnii de pui.
Miniștrii britanici au făcut schimbări a legislației de după Brexit, și au acordat mai ușor vize șoferilor de camion străini, pentru a rezolva criza aprovizionării cu combustibil și alimente ce a avut loc în toamna anului trecut.
Boris Johnson a fost cel care a oferit o soluție rapidă pentru a preveni escaladarea crizei.
Atunci, miniștrii britanici s-au întâlnit în încercarea de a conveni un sistem de vize pe termen scurt care să permită șoferilor de camioane din străinătate să muncească în Marea Britanie.