SIE și Ministerul de Externe au reușit eliberarea românului Iulian Gherguț, luat ostatic în urmă cu opt ani de o grupare islamistă, în Burkina Faso. Între timp el ajunsese în captivitate la o grupare teroristă din Mali, de unde a fost adus, în sfârșit, acasă. El s-a întors astăzi în România, după eforturi susținute și negocieri dificile purtate de SIE și diplomația românească pentru eliberarea lui.
El a sosit astăzi în România, cu un zbor special, urmând ca, potrivit procedurilor aplicate și în cazul jurnaliștilor români recuperați după ce au fost răpiți în Irak, să intre într-o perioadă de debriefing în care ofițerii statului român vor încerca să afle de la el ce s-a întâmplat în cei 8 ani de captivitate. MAE a anunțat, miercuri după amiază, aducerea în țară a lui Iulian Gherguț. „În continuarea precizărilor de presă ale Ministerului Afacerilor Externe privind demersurile permanente efectuate de către Celula de criză interinstituțională, constituită din Ministerul Afacerilor Externe și instituțiile competente, în rezolvarea situației cetățeanului român Iulian Gherguț, răpit în Burkina Faso, Ministerul Afacerilor Externe informează că acesta a fost eliberat și se află, la acest moment, în siguranță, pe teritoriul României, potrivit Digi 24.
Ministerul Afacerilor Externe precizează că rezultatul acțiunii finalizate astăzi prin aducerea în țară a cetățeanului român Iulian Gherguț este rezultatul muncii depuse de către toate instituțiile din cadrul Celulei de criză interinstituțională, care au efectuat demersuri permanente pentru eliberarea cetățeanului român, pe toate palierele și canalele politico- diplomatice. Ministerul Afacerilor Externe folosește acest prilej pentru a adresa mulțumiri, în numele autorităților române, tuturor partenerilor externi, în mod special autorităților marocane, pentru sprijinul important acordat în vederea soluționării acestui caz extrem de complicat”, se arată în comunicatul MAE.
Românul a fost luat ostatic pe 4 aprilie 2015, după o ambuscadă asupra maşinii de teren pe care o folosea la patrulare. Răpirea a fost revendicată de gruparea islamistă Al-Mourabitoun. În iulie 2017, Aripa al-Qaida din Mali a dat publicității o înregistrare video cu șase ostatici străini, printre care se afla și Iulian Gherguț. Românul făcea apel la autoritățile din țară să îl ajute, însă poziția oficială a Statului român a fost că nu plătește răscumpărări pentru cetățenii răpiți. Răpirea românului Iulian Gherguţ în Burkina Faso, este primul act terorist comis pe teritoriul burkinabez. Marchează intrarea ţării într-un lung ciclu de violenţe, atacuri şi atentate jihadiste care azi s-au extins pe întregul teritoriul ţării. După Iulian Gherguţ, şi alţi occidentali au fost răpiţi, precum medicul australian Kenneth Elliot. Cel puţin 25 de cetăţeni străini au fost luaţi ostatici începând cu 2015 în Sahel — o regiune semiaridă din deşertul Sahara care se întinde pe teritoriul unor state precum Burkina Faso, Camerun, Gambia, Mali, Niger sau Senegal. În luna martie a acestui an, patru ostatici au fost eliberaţi în regiunea Sahel din Africa, unde răpirile fac parte din modul de operare al grupărilor insurgente jihadiste. Printre cei patru ostatici eliberaţi luni se numără Jeffery Woodke, un american care făcea parte dintr-o organizaţie umanitară, Olivier Dubois, un jurnalist francez şi doi angajaţi ai Crucii Roşii, ale căror nume nu au fost făcute publice.