Roxana Mînzatu a fost confirmată vicepreședinte al Comisiei Europene. Cum a ajuns reprezentanta României într-o funcție cheie

Roxana Mînzatu a fost confirmată ca vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar european, după ce Parlamentul European a aprobat cele șapte nominalizări de comisari, punând capăt unui blocaj politic prelungit între facțiunile din Uniunea Europeană.

Decizia reprezintă o etapă necesară pentru formarea viitoarei echipe a Comisiei Europene.

Soluționarea impasului a fost posibilă după săptămâni de negocieri intense între principalele grupuri politice: Partidul Popular European (PPE) și Socialiștii și Democrații (S&D). Divergențele au fost legate de nominalizările pentru posturile-cheie, inclusiv candidaturile controversate ale lui Raffaele Fitto (Italia) și Teresa Ribera (Spania). În final, Parlamentul European a aprobat toți cei șase vicepreședinți executivi propuși (printre care Roxana Mînzatu, Kaja Kallas și Stéphane Séjourné) și comisarul din Ungaria, Olivér Várhelyi.

S&D a fost nemulțumit de faptul că Fitto, candidatul de dreapta al Italiei, a primit un rol important, în timp ce deputații PPE au pus sub semnul întrebării caracterul adecvat al candidatului Spaniei, Ribera, transmite B1TV.

Roxana Mînzatu, propusă de premierul Marcel Ciolacu, a fost susținută în mod explicit de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a insistat asupra unei nominalizări feminine din partea României. Mînzatu, fost ministru al Fondurilor Europene, și-a asumat un rol major în viitoarea structură, primind și poziția de vicepreședinte executiv.

Funcția de vicepreședinte al Comisiei Europene este o premieră pentru un reprezentant al României, consolidând astfel influența țării la nivel european. Confirmarea sa marchează și finalizarea procesului de formare a echipei conduse de Ursula von der Leyen, care își propune să își înceapă mandatul cu o structură complet funcțională.

Această reușită este considerată o victorie importantă pentru România, iar numirea Roxanei Mînzatu în funcții-cheie ar putea aduce beneficii semnificative în ceea ce privește poziționarea țării în cadrul instituțiilor europene.

Ultimele știri

Alerta „BRAVO” la Deveselu. În ce constau măsurile de securitate suplimentare după atacul asupra Iranului

Baza militară de la Deveselu este sub alerta „BRAVO”,...

Mihai Dimian, trimis de PNL la Ministerul Educației. Cum arată CV-ul demnitarului

PNL l-a desemnat pe Mihai Dimian, rectorul Universității „Ștefan...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine