Rusia contestă decizia Ucrainei de a intra în UE și susține că dacă acest lucru se va întâmpla, va duce la sfârșitul Uniunii. Alexander Grushko, ministrul adjunct de Externe de la Moscova, spune că locul Ucrainei nu este în EU, pentru că are o conducere nazistă.
„Dacă UE include cu adevărat acest stat, în care grupurile naziste conduc și domnește ideologia nazistă, fapt ce e incompatibil cu valorile europene, acest lucru va însemna sfârșitul Uniunii Europene”, a spus Alexander Grushko, citat de TASS, relatează BTV.
Rusia contestă intenția de aderare la Uniunea Europene manifestată de Ucraina. Oficialii ruși insistă pe teza nazismului în Ucraina, în condțiile în care Volodimir Zelenski este evreu.
Oficialul rus a mai afirmat că UE s-a îndepărtat de principiile și valorile care au stat la originea ei.
Referindu-se apoi la sancțiunile impuse de UE țării sale, Grushko a spus că „nu am fost instigatorii introducerii unor măsuri restrictive”, dar dacă Uniunea a dorit acest lucru, atunci Rusia se va reorienta comercial spre est. De altfel, a mai spus oficialul rus, rolul Europei în comerțul internațional e în scădere.
Cât despre atitudinea UE în sfera economică, Alexander Grushko a spus că „e doar legea junglei. (…) Este posibil să furăm, să confiscăm ilegal bunurile altor state, să impunem sancțiuni arbitrare ilegale”.
Grushko a mai declarat că decizia UE de sancționa economic Rusia o determină să se reorienteze spre piețele din est. Apoi a spus că oricum Rusia ar fi făcut acest lucru deoarece „rolul Europei în comerțul internațional e în scădere”.
Leave a comment