Clipboard01 2 1024x427 1

Campania electorală e pigmentată de erori de comunicare sau campanii cu tentă umoristică. Ultimul dintr-o lungă serie este Ludovic Orban, președintele Forței Drepte și candidat la alegerile prezidențiale din partea acestei formațiuni politice, scrie G4media.

Ca să devină mai vizibil pentru electorat, Orban a ales să cânte melodia „Epilog” a formației Vama Veche și celebra „My way” interpretată de Frank Sinatra într-o emisiune a postului de radio Digi FM. Prestația artistică a fostului lider PNL a atras numeroase ironii pe rețelele de socializare. Interpretarea lui Ludovic Orban poate fi ascultată aici.

Iată una dintre ele: „„Care ai vecini nașpa, bagă stația și dă asta la maximum”.

Amuzament a stârnit și sloganul de campanie al candidatului PSD la Primăria Urlați: ”Urlați Împreună!”. Tot el are în campania online și sloganul ”Urlați Miu”.

În București, Nicușor Dan a afișat banere cu mesajul „Matematică Nu Usturoi”, cu trimitere la campania lui Cristian Popescu Piedone, care a promovat consumul de usturoi.

De asemenea, organizația de tineret a partidului REPER a postat pe rețelele sociale mai multe mesaje politice cu caracter sexual pentru mobilizarea la vot a simpatizanților.

”Poziția noastră preferată e cu tine deasupra buletinului de vot, prima dată într-o secție de votare”, e unul dintre mesaje, însoțit și de o imagine sugestivă.

”Astăzi facem 69 de zile până la vot. Ne place cum gândiți, ne vedem la urne pe 9 iunie”, e alt mesaj, în care numărul 69 e scris cu caractere mult mai mari decât restul textului.

Andrada Ionescu

Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic...

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *