Lasconi spune despre Fritz că nu poate candida la alegerile prezidențiale pentru că nu are cetățenie
Începe lupta pentru putere în USR, după demisia lui Cătălin Drulă. La scurt timp după anunțul său, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a anunțat că va candida pentru șefia partidului. Surse din conducerea USR au declarat pentru antena3.ro că se așteaptă la o luptă între edilul din Timișoara și primărița din Câmpulung Mușcel, Elena Lasconi.
„Voi propune o nouă conducere, un nou Birou Național cu mine președinte”, a declarat, luni, Fritz.
Întrebată, la Antena 3 CNN, dacă va intra în competiție, Elena Lasconi a declarat că „am nevoie să îmi trag sufletul, să văd finalul acestei zile. Vreau să treacă această zi și să mă gândesc și mâine să iau o decizie”.
Însă, mai mulți lideri din Biroul Național au declarat pentru antena3.ro că sunt convinși că Lasconi va lupta pentru cea mai importantă funcție în partid, chiar cu bătaie pentru o candidatură la prezidențiale, fiind încurajată și de rezultatul foarte bun obținut la Câmpulung.
„Eu nu intru în competiții pe care să le pierd. Eu intru în competiții pe care să le câștig. (…) Dominic Fritz nu poate să candideze la prezidențiale pentru că nu are cetățenie, dar asta nu ar înseaemnă că nu poate să fie un președinte bun”, a mai declarat Lasconi, la Antena 3 CNN.
De altfel, Dominic Fritz a precizat în declarația sa de luni că nu va candida la prezidențiale.
„Eu nu voi candida la nicio funcție în stat în acest an, ca să închei orice fel de zvon, dar nici nu pot să stau pasiv într-o situație dificilă pentru USR, un partid de care România are nevoie”, a mai spus Fritz.
Începe lupta pentru funcții
După anunțul lui Cătălin Drulă, care va rămâne președinte interimar, în partid s-au discutat mai multe scenarii pentru perioada următoare. Potrivit statutului, președintele poate fi ales separat de Biroul Național prin votul online al tuturor membrilor. Ar fi o procedură simplifcată, care nu necesită convocarea delegaților și organizarea unui Congres extraordinar.
Pentru alegerea unui Birou Politic Național, așa cum propune Dominic Fritz, este nevoie de convocarea Congresului și de o procedură care va dură o perioadă mai mare de timp, în condițiile în care în august începe campania pentru prezidențiale. În același timp, un Congres ar fi o ocazie bună pentru lansarea candidatului la prezidențialele din luna septembrie.
Teama în interiorul partidului este că declanșarea Congresului va duce la o luptă internă, iar istoria a arătat că luptele din USR pot fi dure și pot afecta rezultatul și așa slab al partidului.