România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastasiu.
„Eram ca o maşină cu roţile din faţă în prăpastie”, a afirmat, marți seara, Dragoş Anastasiu, la Digi 24.
„Dacă nu ieşeam, până pe 8 iulie, cu acest pachet dureros, dar credibil pentru cei care ne dau banii, Comisia Europeană începea demersul de a stopa fondurile europene pentru România, iar agenţiile de rating, care ne spun nouă că ţara dumneavoastră e acceptabilă pentru investiţii sau nu e acceptabilă pentru investiţii, ne-ar fi spus foarte repede că suntem neacceptabili pentru investiţii. Şi asta era scenariul Grecia 2010, cursul valutar s-ar fi dus probabil la 6, şomajul la 30-40 la sută”, a adăugat el.
Potrivit vicepremierului, nu a existat timpul necesar pentru a începe „cu ce doare cel mai tare şi să facem totul aşezat, în consultare cu sindicatele şi cu patronatele: n-a fost timp”. El spune că pachetul 2 rezolvă din inechităţi, pachetul 3, cu atât mai mult şi aşa mai departe.
„Următoarele pachete se vor concentra pe debirocratizare, eliminarea inechităţilor”, a mai spus Anastasiu.
Pe 7 iulie Guvernul și-a angajat răspunderea în fața Parlamentului pentru pachetul de măsuri fiscale care prevede majorări de taxe, cea mai importantă fiind creșterea TVA de la 19% la 21%, precum și înghețarea pensiilor și salariilor în sectorul public în anul 2026. Tot atunci, Ilie Bolojan a susținut un discurs în Parlament și a spus că știe „că aceste măsuri nu sunt populare”, dar le mulțumește „românilor pentru răbdare și înțelegere”.
Pe 11 iulie, Ilie Bolojan a anunțat măsurile din al doilea pachet fiscal. Reforma companiilor de stat, modificarea indicatorilor de performanță, reducerea numărului de membri în conducerile companiilor și plafonarea indemnizațiilor acestora, precum și digitalizarea ANAF se numără printre măsurile care vor fi luate de guvern prin al doilea pachet pe care îl va adopta guvernul.