Cel mai negru scenariu este avansat de vicepreședintele ANRE
Cel mai negr

Vine o schimbare de ultimă oră pentru facturile la gaze. Românii vor putea să-şi plătească facturile din această iarnă în rate, şi la gazele naturale, nu numai la energie electrică, iar clienţii vulnerabili au beneficii în plus.

În plus, clienţii vulnerabili vor putea să achite în trei rate şi factura la gaze naturale, chiar dacă este pe un termen de o lună de zile.

“În cursul lunii februarie am aprobat noul regulament de furnizare la energie electrică, unde am prevăzut cam aceleași lucruri care s-au decis și acum, în cursul zilei de ieri în comitetul de reglementare pentru gaze.

Este vorba de o simplificare a facturii și un număr limitat de elemente care să apară pe prima pagină a facturii și doar cele esențiale, pentru a putea fi înțeleasă cât mai ușor de toți consumatorii”, a explicat Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele ANRE, vineri, la Antena 3 CNN.

În ce priveşte plata facturii în rate, dacă un furnizor nu a emis factura de patru luni la gaze, atunci el va trebui să accepte eșalonarea în patru rate.

Zoltan Nagy-Bege: “Orice factură se poate plăti în 3 rate, la cererea clienţilor vulnerabili”

Câte luni se facturează într-o factură, automat furnizorul trebuie să-i ofere clientului posibilitatea plății eșalonat în atâtea rate câte luni s-au facturat.

Dacă s-au facturat patru luni, atunci trebuie să-i ofere posibilitatea plății în patru rate. Asta automat, fără să întrebe clientul și clientul decide dacă plătește valoarea totală sau optează pentru varianta de plată eșalonată.

Iar în cazul consumatorilor vulnerabili, orice factură, chiar dacă e doar pe o lună, la cererea clientului, furnizorul este obligat să-i acorde plata în trei rate“, a punctat şeful ANRE.

Andrada Ionescu

Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic...

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *