Proiectul de lege care prelungește termenul de montare a repartitoarelor de căldură până la 31 decembrie 2024 a fost adoptat de Camera Deputaților. Prin acest proiect de lege, se stabilesc măsuri pentru acordarea unui sprijin temporar în 2024 categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea costului achiziției și montării unor sisteme tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică în imobile de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică.
Persoanele vulnerabile vor beneficia de sprijin pentru compensarea costului achiziției și montării unor sisteme de repartizare a costurilor – repartitoare -cu energia termică, sub formă de plăți prin serviciul de mandat poștal. Sprijinul va începe să fie acordat pentru categoriile de persoane eligibile după expirarea măsurii de sprijin pentru compensarea prețului la energie, prin utilizarea cardurilor de energie, cărora li se va prelungi valabilitatea până la 31 martie 2024, transmite B1TV.
Prin excepție, pentru compensarea costului achiziției și montării unor sisteme de repartizare a costurilor cu energia termică, sprijinul acordat persoanelor vulnerabile va fi în valoare nominală de maximum 750 de lei și se acordă pe locuință/gospodărie vulnerabilă, doar după montarea de către o societate autorizată a acestor sisteme, inclusiv robinete pentru reglarea consumului de energie termică. Acest sprijin poate fi utilizat până la data de 27 decembrie 2024.
Bugetul măsurii temporare de acordare a sprijinului pentru compensarea costului achiziției și montării acestor sisteme va fi de 375 de milioane de lei, provenind din Fondul pentru Modernizare.