Sebastian Burduja explică cum România dă gaz și curent Moldovei, pe bani. Nu a zis însă și câți bani

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a explicat sprijinul oferit de România Republicii Moldova în contextul dificultăților energetice cu care se confruntă țara vecină, ca urmare a întreruperii gazului rusesc către centrala de la Cuciurgan.

Burduja a subliniat că toate exporturile de energie și gaze către Republica Moldova sunt realizate pe baze comerciale, în limitele legii, și numai după ce sunt acoperite integral nevoile energetice ale României.

Mesajul lui Burduja despre independența energetică

Ministrul Energiei a vorbit despre importanța independenței energetice pentru securitatea națională și despre efectele șantajului energetic practicat de Rusia de-a lungul decadelor:
„Cei care visează la gazul ieftin rusesc trebuie să înțeleagă că libertatea nu are preț. Fără independență energetică nu poate exista nici libertatea, nici securitatea unei țări”, a transmis Burduja pe Facebook.

Cum sprijină România Republica Moldova

În contextul în care Republica Moldova se confruntă cu un deficit de aproximativ 600 MW pentru acoperirea consumului său de energie, România a intervenit prin:

  • Contracte de livrare a energiei electrice, inclusiv un acord cu Nuclearelectrica pentru 100 MW;
  • Discuții cu OMV Petrom pentru 100 MW de la centrala pe gaz de la Brazi și cu Complexul Energetic Oltenia pentru alți 100-200 MW;
  • Utilizarea capacităților tehnice de export, inclusiv prin linia de 400 kV Vulcănești-Isaccea și alte patru linii de 110 kV, asigurând un total de 315 MW, cu posibilitatea de extindere până la 600 MW prin mecanisme transfrontaliere.

În sectorul gazelor naturale, România oferă Republicii Moldova acces la depozitele sale și la interconectorul Iași-Ungheni, cu o capacitate de 6,1 milioane m³/zi, suficientă pentru a acoperi cererea chiar și în condiții de iarnă severă.

Clarificări pentru combaterea dezinformării

Burduja a adăugat că sprijinul României este acordat doar după ce nevoile energetice interne sunt satisfăcute:
„Exporturile de energie electrică și gaze naturale către Republica Moldova se fac pe baze comerciale, în limitele volumelor disponibile, și în condițiile legii.”
De asemenea, ministrul a subliniat că acest sprijin are o bază morală și istorică:
„Frații în veci vor fi frați. Menirea noastră este de a fi împreună și cu Europa.”

Ultimele știri

Val de concedieri în România. Avocații spun că multe disponibilizări încalcă legea

Concedierile au crescut cu 26% în România, iar avocații avertizează că multe disponibilizări încalcă legea și pot fi contestate în instanță.

Gheorghe Piperea avertizează asupra impozitelor pe case. Vede riscul unor taxe uriașe din 2027

Gheorghe Piperea avertizează că impozitele pe locuințe ar putea crește uriaș din 2027, din cauza obligațiilor asumate prin PNRR.

USR are o nouă conducere. Radu Miruță, cel mai votat vicepreședinte al partidului

USR și-a ales noul Birou Național la Congresul de la Timișoara. Radu Miruță a strâns cele mai multe voturi dintre vicepreședinți.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine