Secretarul general adjunct al Guvernului anunță: „Racordarea la gaze a tuturor clienților casnici va fi gratuită”

Costel Barbu, secretarul general adjunct al Guvernului, anunţă într-un mesaj postat pe Facebook că se va reîntoarce la Palatul Victoria începând de mâine, după ce s-a vindecat de COVID-19.

„Ultima zi de izolare. Mă bucur că am trecut cu bine această încercare, iar de mâine, înapoi la muncă!
Și pentru că iarna ne bate la ușă, le reamintesc Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară și Autorităților Publice Locale, că mai sunt mai puțin de 2 luni până pe 17 decembrie, timp în care pot să depună la Ministerul Fondurilor Europene proiectele de conectare a gospodăriilor la rețeaua de gaze naturale.
Parlamentul a votat, la începutul lunii, legea de aprobare a Ordonanței de Guvern prin care se poate dubla numărul de gospodării care vor fi conectate la rețeaua de gaze. România are la dispoziție 1 miliard de euro, fonduri europene. Valoarea maximă a unui proiect este de 25 de milioane de euro, iar principalele condiții sunt racordarea a minimum 1.000 de noi gospodării la rețeaua de gaze naturale și implementarea în maxim trei ani, până în 2023”, a scris Costel Barbu pe Facebook.

În continuare, Cristi Barbu spune că, racordarea la gaze a tuturor clienților casnici va fi gratuită, indiferent de distanța față de rețea!

„Partidul Național Liberal și-a făcut o prioritate din extinderea rețelei și facilitarea accesului la rețeaua de gaze pentru cât mai mulți români. Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei a aprobat deja un ordin în acest sens, prin care costurile de racordare vor fi suportate de către operatorul de distribuţie.
Accesul la rețelele de gaze, chiar și în zonele mai puțin dezvoltate ale României, va aduce un plus de confort, dar și deschiderea de noi oportunități de investiții în ariile în care se vor implementa aceste proiecte, cu efect direct în bunăstarea locuitorilor.Investim în viitor, în sustenabilitate și progres!Dezvoltăm România!”, a scris pe Facebook Costel Barbu.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *