Sectorul 2 – Alegeri Locale 2020. Analiză înainte de vot
Sectorul 2 – Alegeri Locale 2020. Analiză înainte de vot

După o campanie electorală intensă, Lumea Politică vă prezintă previziunile pentru Sectorul 2 din București.

Radu Mihaiu, candidatul USR-Plus susținut de PNL
Radu Mihaiu, candidatul USR-Plus susținut de PNL

Radu Nicolae Mihaiu, candidatul Alianței USR-Plus susținut de PNL

AVANTAJE

  • Este familiarizat cu administrația publică pentru că a fost secretar de stat în Guvernul Cioloș
  • A inițiat zece proiecte de lege pentru debirocratizare și digitalizare și a transparentizat toate contractele pe fonduri europene, o premieră pentru țara noastră. În funcția guvernamentală deținută, a dezvoltat un sistem IT in politicile de absorbție de fonduri europene
  • La Ministerul Fondurilor Europene a făcut parte din echipa care a reușit să aducă cea mai mare absorbție de fonduri europene, de 7 miliarde de euro
  • Este adeptul informatizării și ușurării accesului populației la to ce ține de administrația locală și centrală. Este unul din politicienii care luptă pentru introducerea votului electronic
  • Radu Mihaiu spune că, în prezent, exercitarea dreptului democratic de a vota este profund îngreunat de considerente geografice sau logistice. În epoca digitală, votul electronic poate fi principalul aliat al cetățenilor mobili ai Uniunii Europene.
  • Militează pentru o comunitate de afaceri prosperă în sectorul 2, și încurajează start-up urile. Trecutul său de antreprenor și experiența în afaceri il ajută
DEZAVANTAJE
A fost criticat pentru că a descoperit secretul îmbogățirii rapide când a intrat în politică. Timp de 10 ani, s-a zbătut să supraviețuiască în mediul privat iar din 2014 a intrat într-o mică firmă în IT, E- dea Works SRL.
Ascensiunea sa a început în urmă cu patru ani. Dacă în 2014 avea zero angajați și de abia făcea profit, în anul 2016 și 2017, când Mihaiu a intrat în politică și administrația centrală, societatea E- dea Works SRL a devenit o firmă cu 13, apoi în 2019 cu 18 angajați și cu profituri de 250.000 de euro în 2016 și aproape 200.000 de euro în 2018.Până în primăvara anului 2019, la europarlamentare, Mihaiu reușește să devină în urma unor jocuri de culise șeful organizației sector 2 din Capitală. La pachet obține prezența pe lista de candidați la europarlamentare, pe un loc neeligibil.
Poziția de forță îl poate ajuta- sau nu în viitoarea colaborare cu consilierii locali, dacă va fi ales primar la sectorul 2
Ar fi ajuns șeful organizației sector 2 îndepărtându-i pe susținătorii lui Nicușor Dan, iar acum aceștia se pot întoarce împotriva lui
Dan Cristian Popescu Popescu, candidatul PSD
Dan Cristian Popescu Popescu, candidatul PSD

Dan Cristian Popescu, candidatul PSD

 

AVANTAJE

  • A deținut funcția de vicepreședinte a PNL și recent s-a mutat la PSD, plecând cu o parte din susținători, ceea ce îi aduce un plus la aceste alegeri
  • În perioada 2013-2015 a urmat cursul de nivel înalt „Securitate și bună guvernare” la Colegiul Național de Apărare, cursurile de „Politică externă și diplomație”, „Protocol și etichetă în diplomație” și ”Securitate internațională” la Institutul Diplomatic Român, dar și programul postuniversitar de formare și dezvoltare profesională în domeniul Științe Militare, Informații și Ordinea Publică la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazu”. Din 2019 până în prezent ocupă și funcția de vicepreședinte al Fundației Colegiului Național de Apărare. Genul acesta de pregătire îi poate fi de folos în administrația publică și lupta cu adversarii politicieni
  • A făcut parte din conducerea unor companii de publicitate, News Outdoor Romania și Imperial Media, ceea ce-l face un candidat bun pentru campaniile electorale- din punct de vedere al comunicării mesajului publicitar
  • în calitate de viceprimar la Sectorul 2, are deja bine definită relațiile și încrengăturile politice care să-i permită să obțină rapid majoritate, în eventualitatea că va fi ales primar. A fost revocat recent din funcție, în urma ordinului prefectului care a constat că a trecut de la PNL la PSD
DEZAVANTAJE

 

  • Afacerile sale și ale familiei l-au adus în prim plan mai ales pentru contractele cu statul
  • O firmă înființată de fratele lui Dan Cristian Popescu, actualul viceprimar și candidatul PSD la Primăria Sectorului 2, face parte din asocierea de companii care a primit anul acesta contracte de 94 de milioane de euro pentru reabilitarea blocurilor din sector.
  • General Management Construction Group, fondată de Mihai Gabriel Popescu, poreclit și Mișu Pricopsitu’, fratele actualului viceprimar, intrată într-o asociere alte firme (Palex Construcții Instalații, AF Consulting și Romco System) a obținut două contracte-cadru cu Primăria condusă de Dan Cristian Popescu, iar într-o altă asociere (cu Terra Gaz Construct, AF Consulting, Romco System) a obținut un alt contract-cadru cu aceeași Primărie. Valoarea celor 3 contracte, pentru reabilitarea termică a unui total de 221 de blocuri, este de 94 de milioane de euro.
  • A căzut în dizgrația PNL după ce a ridicat tonul la Ludovic Orban, într-o ședință, cerând să fie numit candidatul PNL la sectorul 2, fiind refuzat tocmai datorită problemelor de integritate. Acest lucru i-a mărit numărul de adversari politici
  • Potrivit declarației de avere din 2016, Dan Cristian Popescu deține 5 apartamente în București, o casă în Ștefăneștii de Jos și o casă la Hollywood de circa 170 metri pătrați.
  • Tot atunci, fostul deputat PNL raporta că a dat cu împrumut către ”diverse cunoștințe” sumele de 1.200.000 de euro, 300.000 de euro, 400.000 de RON și aprox 1.430.000 USD. Acum chiar averea sa substanțială și afacerile cu statul ar putea duce la pierderea de capital politic
Pronostic Lumea Politică: 

Radu Mihaiu va fi noul primar. PNL și USR+ vor face o majoritate în Consiliul Local al Sectorului 2.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *