Sindicaliștii de la metrou amenință și ei cu greva generală. „Situaţia este încordată, iar activitatea este blocată parţial”

Activitatea la metroul bucureştean este blocată parţial şi sunt îndeplinite condiţiile pentru declanşarea conflictului colectiv de muncă, fapt ce poate conduce până la greva de avertisment şi chiar la greva generală, avertizează sindicaliștii de la metrou.

„Astăzi, la nivelul metroului bucureştean, situaţia este încordată, iar activitatea este blocată parţial. În primul rând din cauza faptului că de o bună perioadă de timp furnizorul de mentenanţă al trenurilor de metrou şi (ne)furnizorul trenurilor pentru magistrala V Drumul Taberei – Eroilor nu asigură trenuri suficiente pentru programul de circulaţie stabilit. De aici disconfortul creat călătorilor. Situaţia se poate agrava, în sensul că activitatea se poate bloca total, cauza fiind blocarea negocierilor colective de muncă”, se arată într-un comunicat Unitatea – Sindicatul Liber Metrou remis vineri, potrivit Agerpres. USLM atrage atenţia că, în acest moment, sunt îndeplinite condiţiile declanşării conflictului colectiv de muncă la nivel de Metrorex, fapt ce poate conduce, urmând toţi paşii legali, până la greva de avertisment şi chiar la greva generală.

„Salariaţii Metrorex solicită să le fie acordat respectul cuvenit pentru munca pe care o depun pentru a transporta zilnic peste 430.000 de călători, rapid, confortabil şi mai ales în siguranţă. De aceea, membrii USLM nu pot accepta ca, pentru munca depusă în condiţiile specifice metroului, o muncă având un caracter unic la nivel naţional, să le fie afectate drepturile ce li se cuvin pentru munca prestată şi mai ales menţinerea nivelului de trai, pentru faptul că îşi pierd sănătatea în subteranul Capitalei. Vom comunica presei şi prin intermediul acesteia călătorilor evoluţia situaţiei conflictuale apărută la Metrorex”, se mai arată în documentul citat.

Andrada Ionescu
Andrada Ionescu
Andrada este un jurnalist cu experiență care acoperă subiectele de actualitate din România. Absolventă de Sociologie, Andrada Ionescu are un background care îmbină jurnalismul cu marketingul politic și îi oferă un plus în selectarea informațiilor pe care le prezintă cititorilor.

Ultimele știri

Ministrul Sănătăţii admite că în spitalele din România unii medici mai primesc bani în plic de la pacienţi

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a recunoscut că în spitalele...

George Simion, reacție după scenariul dispariției banilor cash: „Nu vom accepta niciodată!”

George Simion, liderul AUR, s-a arătat ferm împotriva unei...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine