Virgil Popescu critică decizia senatorilor prin care lasă în sarcina furnizorilor de energie să identifice persoanele care au acasă echipamente medicale, dar și familiile cu mai mulți copii. În direct la Digi24, ministrul Energiei a spus că soluția ar fi oferirea unor vouchere pentru facturile la curent.

„E destul de greu să emiți facturi personalizate pentru toată populația României. Scopul este ca facturile să fie emise la timp, să nu fie greșite și atunci nu cred că trebui să le complicăm. Este nevoie de ajutor pentru persoanele care au nevoie de dispozitive medicale? Da. Le dăm un ajutor țintit. Poate fi un voucher. Pentru că în momentul în care ai un dispozitiv medical, ai o scrisoare medicală, o recomandare, ori prin medicul de familie, ori prin DSP, acest lucru se poate rezolva. La fel și pentru persoanele cu mulți copii în întreținere. Este foarte complicat să le spui furnizorilor să cunoască exact ce este în fiecare locuință”, a spus ministrul Virgil Popescu.

Virgil Popescu: ”Dacă eu consum până în 100 de kilowaţi plătesc 68 de bani pe kilowatt”

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, explică modul în care se aplică în prezent ordonanţa privind compensarea preţului la energia electrică, amintind că distribuitorii de energie sunt cei care citesc la trei luni contoarele. ”Dacă eu consum până în 100 de kilowaţi plătesc 68 de bani pe kilowatt, dacă eu consum până în 300 de kilowaţi plătesc pentru primii 255 de kilowaţi 80 de bani, pentru diferenţa de la 255 la 300 – preţul de contract, dacă consum mai mult de 300 de kilowaţi plătesc tot preţul de contract”, afirmă ministrul despre modul în care se aplică în prezent legislaţia.

”Să luăm regula generală: dacă eu consum până în 100 de kilowaţi plătesc 68 de bani pe kilowatt, dacă eu consum până în 300 de kilowaţi plătesc pentru primii 255 de kilowaţi 80 de bani, pentru diferenţa de la 255 la 300 – preţul de contract, dacă consum mai mult de 300 de kilowaţi plătesc tot preţul de contract. Acum, referinţa aceasta de 100 de kilowaţi, de 300 de kilowaţi, de mai mare de 300 de kilowaţi conform ordonanţei actuale se referă la media consumului pe anul trecut. Deci dacă am consumat anul trecut 100, 300 sau mai mult 300, aşa mi se va factura în lună până la regularizarea care se întâmplă, scrie în lege, la 1 februarie”, a explicat ministrul Energiei, Virgil Popescu, miercuri seară, la Digi 24. 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *