luni, martie 9, 2026
5.9 C
București

SONDAJ INSCOP. Cine are cele mai mari șanse la Primăria Capitalei și în care dintre scenarii?/ Cum sunt cotați Nicușor Dan, Burduja și Firea

Cel mai recent sondaj de opinie privind intenția de vot pentru funcția de primar al Capitalei arată o cursă strânsă între Nicușor Dan și Sebastian Burduja, într-unul dintre scenarii și o diferență de 6 puncte în favoarea actualului primar, dacă ar intra în competiție cu Gabriela Firea.

Sondajul realizat în municipiul București de INSCOP Research la solicitarea Institutului pentru Libertate și Democrație (ILD) analizează mai multe scenarii de posibili candidați la Primăria Capitalei.

Astfel, dacă în cursă ar intra liberalul Sebastian Burduja, din partea Alianței PNL-PSD, ar fi votat de 41% dintre respondenți, iar primarul în exercițiu, din partea Alianței Dreapta Unită, ar lua 42,8%.

Într-un al doilea scenariu, dacă Alianța PSD-PNL ar merge pe mâna Gabrielei Firea, aceasta ar obține 40,6%, în timp ce Nicușor Dan, ar învinge-o cu 46,7%.

Alte scenarii îl includ și pe Cristian Popescu Piedone, care ar câștiga în fața lui Nicușor Dan cu o diferență de aproape 4 procente, 35,1% – 31,6%, în condițiile în care în competiție ar fi și Gabriela Firea. Aceasta ar lua 22,2%.

Dacă, în schimb, candidatul PSD-PNL este Sebastian Burduja, Piedone ia 39,5%, Nicușor Dan, 30,9%, iar Burduja, 18,7%.

Sondajul a fost realizat de INSCOP Research la solicitarea Institutului pentru Libertate și Democrație (ILD) în cadrul programului România-Orizont 2030.

Datele au fost culese în perioada 3 -10 martie 2024 prin metoda chestionarului aplicată cu ajutorul interviurilor telefonice. Volumul eșantionului simplu, stratificat a fost de 1000 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a municipiului Bucuresti, cu vârsta de 18 ani și peste.

Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3.1%, la un grad de încredere de 95%.

Ultimele știri

„Rachetele noastre nu pot ajunge pe pământ american”. Șeful diplomației iraniene, interviu pentru presa din SUA

Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, a explicat decizia...

Bolojan vrea extinderea reședințelor de județ în localitățile limitrofe/ Cum vor fi împărțiți banii pentru București

Premierul Ilie Bolojan sugerează extinderea municipiilor reședință de județ...

Tensiuni în coaliție privind repatrierea românilor. Ce a cerut Grindeanu, iar Bolojan s-a opus

Ședința de coaliție de luni a fost tensionată după...

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine