Sorin Grindeanu se ferește de schimbarea legilor Justiției: „anumiți lideri USR cu dosare în justiție, dar care vor schimbarea legilor justiției”

Șeful PSD evită asumarea unor modificări în Justiție, invocă politizarea subiectului și aruncă acuzații directe către USR și Traian Băsescu. În timp ce premierul vorbește despre reforme, Grindeanu transmite semnale clare de reținere politică.

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, nu pare deloc confortabil cu ideea schimbării legilor Justiției. Acesta susține că subiectul este „politizat” și își atacă din nou partenerii de coaliție, pe care îi acuză că ar încerca să acapareze Justiția.

„Am văzut că sunt anumiți lideri USR cu dosare în justiție, dar care vor schimbarea legilor justiției. L-am văzut pe fostul președinte Traian Băsescu, care e autorul moral al celebrelor protocoale, și, iertat să-mi fie, o parte din familia domniei sale a beneficiat de prescripții, care vrea dintr-o dată schimbări. Eu nu spun că nu sunt necesare, orice lege poate să fie îmbunătățită.
Dar eu cred că în acest domeniu profesioniștii trebuie să vorbească. Din punctul meu de vedere, sunt forțe politice care înce
arcă să politizeze acest demers. PSD nu e parte la așa ceva”, a afirmat Grindeanu, conform B1TV.

Declarațiile vin în contextul în care premierul Ilie Bolojan a anunțat constituirea unui grup de lucru la Palatul Victoria, format din experți ai Ministerului Justiției și ai sistemului judiciar, care să analizeze modificarea legilor Justiției. Miza declarată: procese mai scurte și tratarea distinctă a cazurilor de prescriere, subiect readus în atenția publică după dezvăluirile din documentarul realizat de Recorder.

  „Vom vedea ce va ieşi”

Întrebat despre acest demers, Sorin Grindeanu a adoptat un ton rezervat:
„Vom vedea ce va ieşi. Haideţi să vedem ce iese. PSD-ul, prin ministrul Justiției, Radu Marinescu, va merge la acel grup de lucru.”

În paralel, președintele Nicușor Dan a anunțat că pe 22 decembrie va avea o discuție amplă cu magistrații, în urma semnalelor venite din interiorul sistemului judiciar.

„În momentul în care sunt 800 sau 900 de magistrați care spun lucrurile «astea se întâmplă», înseamnă că e o problemă gravă. Ce e important este să identificăm acele chestiuni care apar foarte des, cum ar fi Inspecția Judiciară sau procedura de numire a șefilor de instanțe (…) și să avem voința politică să le corectăm”, a declarat Nicușor Dan, într-o conferință de presă susținută la Helsinki.

Doar că, raportate la poziția exprimată de Sorin Grindeanu, aceste apeluri la reformă par să se lovească de o reticență politică evidentă. În timp ce președintele vorbește despre „voință politică”, liderul PSD sugerează că partidul său nu intenționează să își asume un rol activ într-o reformă care riscă să zdruncine actualele echilibre din Justiție.

 

author avatar
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine