Spitalele sunt pline de bolnavi infectați cu coronavirus, spune Raed Arafat, și a început evacuarea acestora către alte unități medicale. Fie nu mai sunt paturi, fie nu sunt medici specialiști, a explicat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.
Sunt spitale care au ajuns la capacitatea maximă de internare a bolnavilor, spune Arafat iar singura soluție pentru tratarea bolnavilor de COVID-19 este evacuarea acestora la alte spitale.
„Boala nu s-a terminat, circulă. La noi, ieri am evacuat 5 bolnavi de la un spital, pentru că nu mai au anestezişti. Nu mai putem detaşa medici. Chiar dacă vrem asta, ei refuză, pentru că aşa e procedura, au posibilitatea. Am adus 4 rezidenţi, cu greu, de la Timişoara şi Sibiu la Prahova, ca să lucreze, pentru că alţi rezidenţi detaşaţi acolo vor să plece. Nu am reuşit să găsesc niciunul din Bucureşti care să meargă în Prahova”, a declarat Arafat la b1.ro.
Spitalele sunt pline. „La Mioveni, mâine cred că vom începe evacuarea secţiei ATI care are paturile pline, pentru că anesteziştii nu mai vor să stea şi nimeni nu vrea să îi înlocuiască. Vom merge cu elicopterul, vom lua pacienţi în stare critică şi îi vom muta la alte spitale. Nici nu pot să învinuiesc medicii, pentru că stau de mult timp şi nu mai vor, nu mai pot.
ATI e plin şi trebuie evacuat, iar mâine sau poimâine vom face operaţiunea asta, şi îi vom duce la alte spitale care nu sunt aglomerate. La Bucureşti nu putem, pentru că şi aici e ATI plin. Nu vorbeşte nimeni despre asta, lumea crede că e totul perfect. Dar nu e!”, a atras atenția Arafat
Joi au fost înregistrate alte 450 de noi cazuri de îmbolnăvire, în ultimele 24 de ore.