Primarul general interimar Stelian Bujduveanu a inițiat un proiect de hotărâre prin care salariile directorilor din companiile municipale bucureștene să fie plafonate la nivelul remunerației unui viceprimar din Primăria Generală.
Inițiativa urmează să fie analizată și votată de Consiliul General al Municipiului București.
Susținere politică transpartinică
Demersul beneficiază de susținerea liderilor grupurilor politice din Consiliul General, inclusiv a viceprimarului Adrian Vigheciu (PSD) și a city managerului Lucian Judele (USR). Bujduveanu a explicat că propunerea a rezultat din consultările cu acești reprezentanți politici.
“Am avut un consens în a avea o abordare, pentru acest mandat, onestă. Cred că e momentul în care Municipiul Bucureşti trebuie să seteze un exemplu pentru toată administraţia publică locală din ţară”, a declarat Stelian Bujduveanu, conform B1TV.
Argumentația măsurii
Primarul interimar justifică inițiativa prin necesitatea de a respecta principiul conform căruia aleșii locali nu ar trebui să aibă venituri mai mici decât directorii numiți în funcții executive.
“Pentru că este mai mult decât de bun simţ ca un coleg care are o poziţie aleasă, cu mandat din partea cetăţenilor, să nu se poată să îi fie depăşit salariul de către un director care este numit, fie pe criterii de performanţă, fie pe criterii politice, până la un concurs de selecţie”, a argumentat Bujduveanu.
Măsura se înscrie în contextul programului de guvernare și al necesității reducerii cheltuielilor în administrația publică locală, conform declarațiilor primarului interimar.
Reducerea indemnizațiilor în consiliile de administrație
Proiectul vizează și limitarea remunerațiilor membrilor consiliilor de administrație ale companiilor municipale. “În consiliile de administraţie, acolo unde un cetăţean venea o dată pe lună sau de două ori şi primea o sumă fabuloasă pentru acea prestaţie, (suma, n.r.) va fi limitată la minimul legal”, a precizat Bujduveanu.
Conform propunerii, reprezentanții Consiliului General al Capitalei în Adunările Generale ale Acționarilor vor primi mandat pentru stabilirea remunerației membrilor consiliilor de administrație ale companiilor municipale și pentru fixarea limitelor generale ale remunerațiilor directorilor generali.
Ce prevede proiectul de tăiere
Proiectul stabilește reguli clare pentru calculul remunerațiilor în companiile municipale:
Pentru membrii neexecutivi: Indemnizația fixă lunară nu va putea depăși media pe ultimele 12 luni a câștigului salarial mediu brut din societate.
Pentru membrii executivi și directorii generali: Remunerația va fi formată dintr-o indemnizație fixă lunară și o indemnizație variabilă, iar indemnizația fixă nu va putea depăși nivelul salariului viceprimarului Capitalei.
Pentru alți șefi: Remunerațiile lunare ale celorlalți șefi ai operatorilor economici cu contract individual de muncă nu vor putea depăși nivelul indemnizației unui viceprimar.
Membrii consiliilor de administrație și directorii generali ale căror remunerații depășesc actuala limitele propuse vor avea obligația renegocierii clauzelor contractuale în conformitate cu noile condiții.