Scriitorul și istoricul Stelian Tănase și-a exprimat îngrijorări profunde cu privire la viitorul României în cazul în care George Simion ar câștiga alegerile prezidențiale, comparând perspectiva cu transformarea țării într-un regim autoritar asemănător Belarusului. Deja au început să apară opiniile îngrozite de perspectiva unui președinte suveranist.
Tănase a analizat situația actuală a cursei prezidențiale, în care Simion a obținut un avantaj considerabil în primul tur, într-o emisiune B1TV.
“Am stări de spirit schimbătoare, în funcție de ultimele informații pe care le culeg. Uneori sunt mai optimist și spun că se pleacă de la 0-0, și Nicușor Dan, într-un moment de polarizare, cum a fost și momentul cu Lasconi, electoratul se va unifica și va merge contra lui Simion, în fața pericolului de a deveni gubernie rusească,” a declarat Tănase.
Totuși, el recunoaște dificultatea situației: “Altădată sunt mai sceptic și îmi spun distanța aceasta de 20 de puncte, de fapt, unul la 2, are dublu cât a obținut Nicusor Dan. Este foarte greu de recuperat și pentru că timpul este foarte scurt, sunt numai 2 săptămâni.”
Istoricul vede un potențial sprijin pentru Nicușor Dan în declarațiile de simpatie venite din partea UDMR, PNL și USR, dar rămâne rezervat: “Dacă adunați ce voturi ar putea să transfere aceste partide către Nicușor Dan, este o cifră semnificativă, arată lucrurile altfel. Dar să fii la 20 de puncte și să ai în față contracandidatul la peste 40, e o sarcină aproape imposibilă.”
Referitor la consecințele unui posibil mandat al lui George Simion, Tănase a fost categoric: “Avem o Europă îngrijorată. Ne va scoate din toate jocurile. Ne vom împrumuta la dobânzi enorme, dacă vom reuși să ne împrumutăm. Investițiile vor scădea, iar bursele ați văzut de azi, ce reacție au avut.”
“România începe să fie scoasă de pe hartă. Ea a fost pusă pe hartă când am intrat în NATO și în Uniunea Europeană. Cu acest vot de ieri suntem amenințați să fim scoși de pe harta Europei,” a adăugat Tănase.
Concluzia sa este sumbră: “România va fi cu Simion un fel de Belarus, cu accente nord-coreene, cu sărăcie, cu represiune, cu alegeri falsificate. Vedem ce e în Belarus și ce bucurie au la alegeri ei și ce represiuni, toți fug pe unde apucă din Belarus.”