Ultimele știri

Actualitate

Anchete

miercuri, iunie 18, 2025
21 C
București

Stenograme de la ședințele PNL. Liberalii extrem de nemulțumiți „Ne încalecă PSD, acesta e cuvântul”

Stenograme din ședințele PNL arată că liberalii se află mai departe într-o relație de complezență cu PSD și nu sunt deloc mulțumiți de această situație. „Ne încalecă PSD, acesta e cuvântul” s-a plâns un liberal de frunte.

La discuțiile de luni seară de la Vila Lac, liderii liberali s-au plâns că „în continuare suntem în umbra PSD. Ne încalecă PSD, acesta e cuvântul”.

În discuțiile interne, liberalii au mai spus că nu ar fi în avantajul lor ca protocolul coaliției să fie încălcat, iar Ministerul Transporturilor să rămână la PSD:

Rămâne Grindeanu la Transporturi și taie el panglica la autostrăzi. Pentru noi nu e OK” a spus unul dintre liberali.

Premierul Nicolae Ciucă, președintele partidului, s-a plâns că, din cauza unor fake news-uri, oamenii au rămas cu impresia că PNL vânează ministerele altor formațiuni.

Ciucă s-a plâns că a fost o guvernare grea și că imaginea PNL a fost șifonată din cauza unor fake news-uri, partidul apărând acum ca fiind unul ce vrea să ia ministere de la alte formațiuni.

Vasile Blaga le-ar fi spus liberalilor că în prezent negociază „cu șoferii PSD-iștilor de altădată” și că nu ar trebui să cedeze niciun milimetru în fața partenerilor de la guvernare, transmite B1TV.

Cîțu a cerut ruperea coaliției

Cel mai tranșant a fost senatorul Florin Cîțu, fost prim-ministru, care a cerut ruperea coaliției cu PSD, transmite B1TV.

La discuțiile de marți din Parlament, cel mai dur a fost Florin Cîțu, care a cerut ruperea coaliției dacă nu se respectă protocolul: „Eu nu susțin Coaliția cu PSD și dacă e să continuăm ar trebui să rămânem cu Ministerul Transporturilor și Ministerul Finanțelor. Prefer să rupem coaliția. Înțeleg că nu e populară opinia, dar PSD nu a fost onest cu noi”.

Și Rareș Bogdan a cerut ca protocolul să fie respectat, iar PNL să nu renunțe la Transporturi: „Nu putem renunța la Transporturi. O să ajungem să scădem sub 14% în sondaje. Trebuie să fim peste PSD”.

Totuși, în urma discuțiilor, președintele Nicolae Ciucă a primit un mandat flexibil pentru negocierile cu liderul PSD privind rotativa. Asta îi permite să nu respecte protocolul stabilit inițial și să cedeze ministere în schimbul altora. Cîțu nu a acordat acest vot.

Amintim că, într-o ședință de luna trecută, Vasile Blaga s-a plâns că „am ajuns ospătarii PSD, partidul are zero organizare”.

Foarte direct, la un moment dat Blaga a spus că 70% dintre miniștrii noștri dacă îi pui lângă un stâlp, primarii și activiștii noștri recunosc stâlpul, dar nu recunosc miniștrii”, a dezvăluit un președinte de organizație PNL.

Constantinescu Gabriel
Constantinescu Gabriel
Gabriel Constantinescu este unul dintre jurnaliștii care a acoperit vreme îndelungată zona socială din presa online. Cu experiență în alegerea știrilor, Gabriel este pasionat de sport și drumeții. Absolvent al Facultății de Administrație Publică el acoperă cu succes materialele care tratează activitatea primăriilor, a consiliilor județene și instituțiilor subordonate acestora. Este căsătorit și are doi copii care speră să trăiască într-o lume mai bună.

Ultimele știri

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine