cherches

Soacra primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, care a încercat să-i dea 50 de mii de euro mită unei judecătoare, ca să obțină o pedeapsă mai blândă pentru ginerele ei, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile. Aceeaşi măsură a fost luată şi pentru soţul ei, care ar fi ajutat-o cu acest demers.

În stenogramele înregistrate la dosar reiese că soacra lui Cherecheş ar fi venit la întâlnirea cu mama magistratului într-un restaurant dintr-un mall din Cluj-Napoca cu banii de mită. Iar suma ar fi provenit de la familia Cherecheş.

Cu toate acestea, primarul se dezice de tot şi ia în calcul să divorţeze de soţia însărcinată.

Discuţiile despre mită au început încă de luna trecută. Claudia Gliga, soacra primarului Cătălina Cherecheş, i-a propus mamei judecătoarei să o ajute pentru ca ginerele ei să scape de închisoare sau să primească o pedeapsă mai blândă decât cei cinci ani decişi în primă instanţă.

Banii ar fi urmat să fie mascaţi printr-o tranzacaţie de afaceri: soacra urma să cumpere cu până la 100.000 de euro un stand pe care mama judecătoarei îl avea în Mureş. Aşa că a fost stabilită întâlnirea pentru livrarea primei tranşe de bani, într-un restaurant din mall.

Discuţia dintre cele două a fost supravegheată îndeaproape de procurori, potrivit Antena 3 CNN.

Stenograme în care soacra lui Cătălin Cherecheş îi cere mamei judecătoarei să îl achite

„Claudia Gliga: No, ele acuma citesc tot ceea ce o depus la dosar.

Rodica Fărcaş-Hîngan: Ioi, da.

Claudia Gliga: Şi acuma… asta-i şansa în care ele ar putea să îl achite.

Rodica Fărcaş-Hîngan: Păi, da. Ea m-o întrebat şi i-am zis că nu ştiu ce cum. Adică ce blândeţe, cum să fii.

Claudia Gliga: În sensul ca să… să nu-l condamne.

Rodica Fărcaş-Hîngan: Ioi.

Claudia Gliga: Asta-i blândeţea. Să nu-l condamne. Că asta este o variantă: ori îl achită, ori îl condamnă. Deci, două. N-are nimic, prelungire, nu-i termen, nu… Îs două, din câte am înţeles eu.

Rodica Fărcaş-Hîngan: Ce… În ce constă să fii mai…

Claudia Gliga: Jumătate acum, jumătate la sentinţă.

Rodica Fărcaş-Hîngan: În ce constă să fie blând şi să…

Claudia Gliga: Să-i dea achitare. Să-i dea achitare.

Rodica Fărcaş-Hîngan: Şi să veniţi cu…

Claudia Gliga: Da. Și asta-i oferta. Jumătate acuma, cu jumătate la sfârșit. Deci voi veni cu avans. Dacă nu-i bine cât îi, schimbați cifra din față. Eu ce să zic”, a fost discuţia între soacra lui Cătălin Cherecheş şi mama judecătoarei din Cluj care urmează să pronunţe sentinţa în dosarul primarului din Baia Mare.

Ulterior, potrivit procurorilor, soacra primarului ar fi mers cu maşina pentru a lua banii, bani puşi la dispoziţie, aşa cum reiese din rechizitoriu de membrii familiei.

Însă, planurile nu s-au potrivit aşa că soacra edilului a fost prinsă şi arestată preventiv pentru 30 de zile. Aceeași măsură a fost luată și în cazul soțului ei, considerat complice la infracțiune.

Pe 24 noiembrie Cătălin Cherecheş, edilul din Baia Mare, urmează să-și afle sentința din dosarul de coruptie. El este acuzat că a luat 30.000 de lei ca să facă o numire la conducerea unui club sportiv din Baia Mare.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *