Structura anului școlar 2023-2024 a fost stabilită, printr-un document
Structura anului școlar 2023-2024 a fost stabilită, printr-un document

Structura anului școlar 2023-2024 a fost stabilită, printr-un document care a fost publicat în Monitorul Oficial. Astfel, curusrile vor începe pe 11 septembrie 2023, iar elevii se vor bucura de 5 vacanțe pe parcursul anului școlar viitor.

Elevii și copiii înscriși la grădiniță vor începe anul școlar 2023-2024 pe 11 septembrie 2023 și vor încheia cursurile pe 21 iunie 2024. De asemenea, aceștia vor avea nu mai puțin de cinci vacanțe, una de Paște și alte patru între module.

Anul școlar 2023-2024 are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. „Școala altfel” și „Săptămâna verde” au loc în perioada 11 septembrie 2023—26 aprilie 2024, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Cele două programe se planifică în module diferite, potrivit documentului publicat în Monitorul Oficial și preluat de EduPedu.

Structura anului școlar 2023-2024

Cursuri:

— de luni, 11 septembrie 2023, până vineri, 27 octombrie 2023;

— de luni, 6 noiembrie 2023, până vineri, 22 decembrie 2023;

— de luni, 8 ianuarie 2024, până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024, sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;

— de luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024, sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 26 aprilie 2024;

— de miercuri, 8 mai 2024, până vineri, 21 iunie 2024;

Vacanțe:

— de sâmbătă, 28 octombrie 2023, până duminică, 5 noiembrie 2023;

— de sâmbătă, 23 decembrie 2023, până duminică, 7 ianuarie 2024;

— o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie— 3 martie 2024;

— de sâmbătă, 27 aprilie 2024, până marți, 7 mai 2024;

— de sâmbătă, 22 iunie 2024, până duminică, 8 septembrie 2024.

Join the Conversation

1 Comment

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *