Statele Unite ale Americii nu susțin actualele apeluri la o încetare a focului în conflictul dintre Israel și Hamas, menționând că mai degrabă ar trebui luate în considerare „pauzele” pentru livrarea ajutorului umanitar în Fâșia Gaza.
John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate de la Casa Albă, a declarat că SUA nu cred că o încetare a focului este răspunsul corect în acest moment și nu susțin o încetare a focului la ora actuală. Kirby susține că SUA este „încrezătoare” că poate fi crescut numărul de camioane cu ajutoare care intră în Gaza din Egipt, prin vama Rafah, la aproximativ 100 pe zi, transmite B1TV.
„Nu credem că o încetare a focului este răspunsul corect în acest moment”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate de la Casa Albă, John Kirby. „Nu susținem o încetare a focului la ora actuală”, a spus oficialul american.
„Prima fază despre care am discutat cu israelienii este să se încerce creșterea la circa 100 pe zi. Suntem încrezători că putem ajunge acolo în următoarele zile”, a mai spus Kirby, vorbind despre camioanele de ajutoare, menționând că duminică a fost vorba despre 45.
Prim-ministrul Statului Israel, Benjamin Netanyahu, a respins la rândul său o eventuală încetare a focului în Fâșia Gaza. El susține că înaintarea armatei a deschis oportunități pentru eliberarea ostaticilor și că această metodă are o șansă. Biblia spune că există un timp pentru pace și un timp pentru război. „Acesta este timpul pentru război” a zis Netanyahu.
Leave a comment