Potrivit surselor Antena 3 CNN, a apărut un nou scandal în Guvernul României, iar de data acesta motivul îl reprezintă salariul minim pe economie. În timp ce patronatele cer înghețarea acestuia, PSD se opune şi vrea majorare. Coaliţia trebuie să decidă dacă salariul minim va creşte sau nu în 2026. Statul ar avea de câştigat din majorare.
Ministrul Muncii a declarat că instituţia sa lucrează deja la un calcul care ar trebui să arate cu cât va creşte salariul minim în 2026. În acest moment, se conturează două scenarii posibile.
Ministrul Muncii a declarat că instituţia sa lucrează deja la un calcul care ar trebui să arate cu cât va creşte salariul minim în 2026. În acest moment, se conturează două scenarii posibile.
Scenariul 1: Salariul minim ar rămâne îngheţat în 2026 la valoarea lui actuală – de 4.050 de lei, brut – așa cum cer patronatele.
Oamenii de afaceri au invocat, ca motive, numărul mare de firme care s-au închis în 2025, contractarea consumului, precum şi faptul că ei nu mai pot susţine încă o majorare a salariului minim.
Scenariul 2: În baza unei legi aflate în vigoare, care stabileşte un mecanism de creştere a salariului minim pe economie, Guvernul are 3 variante de majorare până la:
- 4.325 lei brut
- 4.595 lei brut
- 4.778 lei brut
În coaliţia de guvernare s-au formulat deja câteva poziţii în privinţa acestui subiect. Cei din PSD susţin că salariul minim ar trebui să crească de anul viitor, însă este aşteptată poziţia premierului Ilie Bolojan. Trebuie văzut în ce măsură ar putea Guvernul să susţină această majorare.
În ceea ce priveşte beneficiul statului, acesta ar avea de câştigat dacă salariul minim pe economie s-ar majora, deoarece s-ar mări şi valoarea contribuțiilor încasate la buget de la angajaţi. În perioada următoare, Guvernul trebuie să convoace patronatele şi sindicatele şi să ia o decizie cu privire la salariul minim de anul viitor. Aproximativ 1,8 milioane de români încasează, în prezent, un salariu minim.
România, campioana Europei la salarii mici
Românii au printre cele mai mici venituri la nivel european. Dintre ţările care au salariu minim pe economie, mai puţin ca noi au bulgarii, ungurii şi letonii.
Media europeană pentru plata medie cu ora este de 33,5 euro, în timp ce în România este de 12,5 euro, nici măcar 50% din media UE, Doar bulgarii sunt sub noi, cu 10,6 euro. În Franța sau Germania trece de 43 de euro.
“Dacă comparăm creșterea salariilor cu creșterea prețurilor, rezultă o scădere a salariului real, deci o scădere a puterii de cumpărare.
În România salariul mediu la stat este mai mare ca la privat. Şi avem şi cea mai mare pondere a cheltuielilor din PIB cu salariile bugetarilor – aproape 33%”, a afirmat Adrian Codîrlașu, preşedinte CFA România.