Modul în care au votat sâmbătă judecătorii CCR în cazul controversatei decizii prin care a fost interzisă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale arată un scor de 5 la 2, au declarat surse din cadrul Curții pentru Antena3 CNN. Două judecătoare au lipsit de la ședință – respectiv Simina Tănăsescu și Livia Stanciu.
Președintele CCR, Marian Enache, a votat pentru interzicerea candidaturii, la fel ca Attila Varga, Cristian Deliorga, Gheorghe Stan și Bogdan Licu.
Iuliana Scântei și Mihaela Ciochină au votat împotrivă. Iuliana Scântei a fost senator PNL, iar Mihaela Ciochină consilier prezidențial al lui Klaus Iohannis. De asemenea, cele două judecătoare care au lipsit, Livia Stanciu și Simina Tănăsescu, au fost numite în funcție de Klaus Iohannis.
Motivarea deciziei nu a fost redactată încă, judecătorii se întâlnesc luni după amiază pentru a decide ce argumente vor facde publice în susținerea deciziei pe care au luat-o sâmbătă, când au admis contestațiile formulate de Amalia Bellantoni și Mihai Gheorghe Ursa, şi au anulat Decizia Biroului Electoral Central nr.18/D din 3 octombrie 2024 privind înregistrarea candidaturii și a semnului electoral ale Dianei Iovanovici-Șoșoacă la alegerile prezidențiale.
Decizia a stârnit mari controverse în spațiul public, PNL și USR acuzând o intervenție politică a PSD în decizie, pentru a-l favoriza pe Marcel Ciolacu, având în vedere că prin eliminarea din competiție a Dianei Șoșoacă, electoratul acesteia s-ar reorienta către George Simion, care ar avea astfel mai multe șanse să intre în al doilea tur al prezidențialelor.
„Hotărârea CCR în cazul doamnei Diana Șoșoacă pare la prima vedere, în lipsa unei motivări, disproporționată în raport cu principiul democratic fundamental de a alege și de a fi ales. Rolul principal al CCR este de a apăra candidații și dreptul lor de a fi aleși, nu de a fi o barieră pentru participarea lor în alegeri. Voi susține întotdeauna că funcțiile trebuie câștigate la urne prin vot popular, pentru că aceasta este esența democrației. Sub aceste aspecte, consider că CCR trebuie să prezinte rapid motivarea care a stat la baza acestei hotărâri și aceasta să conțină argumente legale și constituționale puternice. Altfel, vorbim de o vulnerabilitate a sistemului democratic din România care va impune o discuție serioasă în societate cu privire la necesitatea unei ample reforme a Curții Constituționale”, a declarat Ciolacu sâmbătă seara.