marți, octombrie 13, 2026
13 C
București

Surse: Viktor Orban a refuzat să se întâlnească cu Klaus Iohannis sub pretextul că e plecat din țară

Viktor Orban a plecat din Budapesta exact în ziua vizitei președintelui Klaus Iohannis în Ungaria, după ce România a solicitat o întâlnire între șeful statului român și premierul maghiar, au declarat surse politice pentru Digi24.ro.

Viktor Orban a pretextat că trebuie să efectueze o vizită în Georgia, fiindu-i teamă de o confruntare cu președintele Iohannis, în care i s-ar reproșa, punctual, acțiunile sale pe teritoriul României, discursurile provocatoare de la Tușnad, aderența la valorile europene, sprijinul pentru Ucraina sau aderarea Suediei la NATO. Vizita oficială a lui Klaus Iohannis în Ungaria a fost pregătită încă din primavară, deci „fuga” lui Viktor Orban din Budapesta exact în ziua în care delegația României se afla în țara vecină nu poate fi justificată prin urgenta deplasării în Georgia.

Preşedintele Klaus Iohannis se află miercuri în Ungaria, la invitaţia președintei Katalin Novak. Aceasta este prima vizită oficială la Budapesta a unui preşedinte român din ultimii 14 ani „și este o ocazie pentru a discuta despre stadiul relației de Parteneriat Strategic”, a transmis Administrația Prezidențială. Vizita lui Klaus Iohannis are loc la o zi după cea a președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, la București. Președintele României nu se va întâlni cu premierul ungar Viktor Orban, plecat pentru o vizită de trei zile în Georgia.

Ultimele știri

Contul lui Călin Georgescu discuta despre pariuri înaintea alegerilor. „Unii au pus când avea cota 999”

Contul oficial al lui Călin Georgescu a discutat cu Bogdan Peșchir despre pariuri cu cote amețitoare pe victoria candidatului, cu o zi înainte de vot.

Rafinăria Petrotel ar putea intra pe mâini americane. Tranzacția de 20 de miliarde de dolari are sprijinul administrației Trump

Petrotel-Lukoil din Ploiești ar putea fi preluată de un consorțiu condus de Todd Boehly, cu sprijinul administrației Trump, într-o tranzacție de 20 mld. dolari.

Luca Niculescu respinge eticheta de „omul francezilor”. Cele trei lucruri pe care spune că NU le va face

Luca Niculescu respinge acuzațiile că ar fi „omul francezilor” și spune că nu are nicio garanție pentru votul din Parlament.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine