tariceanu

Călin Popescu Tăriceanu explică de ce ar fi mai bine ca alegerile parlamentare să se organizeze în martie 2021. Liderul ALDE aduce în vedere pandemia coronavirus.

„În aceste condiții cred că este foarte potrivit ca Parlamentul să hotărască rapid o dată pentru alegerile parlamentare. Noi suntem în favoarea organizării lor în luna martie 2021. Pentru acest punct de vedere avem câteva argumente: 1. Să ne lămurim unde suntem cu criza coronavirus. Vedem cifre din ce în ce mai mari de infectări și încă nu au venit valurile de la deschiderea școlilor și alegerile locale.”, spune el într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Situația medicală poate fi agravată de gripe și viroze. „2. O amânare a alegerilor ne va permite să trecem peste sezonul virozelor și gripelor de sezon care vor complica și mai tare situația medicală.”, adaugă acesta.

Un alt factor amintit de către Tăriceanu este cel politic. „3. Vom da o șansă noilor administrații locale să se așeze, să facă pregătiri pentru iarnă și nu să fie concentrate doar pe alegerile parlamentare. Asta dacă toți reprezentanții clasei politice consideră că cetățeanul are întâietate. 4. Va da timp guvernului Orban să negocieze cu statele în care trăiesc mulți români pentru a putea organiza în siguranță secții de vot.”, continuă el.

Șeful ALDE intuiește răspunsul lui Ludovic Orban. „Intuiesc reacția lui Orban (Tăriceanu a obținut un scor mic și nu mai vrea alegeri), dar aici este vorba despre mai mult decât interesul unui partid sau altul. Este vorba dacă vrem să rămânem într-o democrație participativă și liberă sau abandonăm această idee și lăsăm să voteze în locul nostru tabletele STS-ului!”, încheie acesta.

 

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *