Cei care au sediul firmelor în apartamente au fost șocați să de valoarea noilor taxe. Câțiva cetățeni care locuiesc în Capitală au primit înștiințări cu sume amețitoare. Într-un caz, pentru un apartament unde există sediul unei firme s-a plătit anul trecut 200 de lei, iar anul acesta suma de plată este de 68.000 de lei. Iar un bucureștean care și-a cumpărat recent un apartament a aflat că are de plată 800.000 de lei. . Evident, era o eroare, însă suma i-a provocat un șoc, scrie Antena 3 CNN.
Un alt cetățean are de plătit, de la 1.000 de lei anul trecut, 20.000 de lei în 2026.
Aceste persoane s-au dus la ghișee să ceară explicații, dar până acum nu este clar dacă în aceste cazuri au fost erori sau dacă acestea sunt sumele reale de plată.
Cert este că cei care au firme în apartamente vor plăti sume mult mai mari decât până acum.
Tensiunea contribuabililor a crescut la maximul, iar la Direcția taxe și impozite locale din Sectorul 2 a avut loc și un incident. Un cetățean s-a enervat pentru că taxa i-a fost calculată greșit și a cerut explicații.
Un alt caz halucinant este al unui bărbat care a aflat că are de plătit pentru locuință 800.000 de lei. Bineînțeles, în acest caz este vorba de o eroare.
„Am avut o surpriză destul de neplăcută… De la o sumă de până în 2.000 de lei anul trecut, aproximativ 1.700 de lei, anul acesta a ajuns 46.000 de lei, adică 9.000 de euro. Este adevărat că dețin un imobil nerezidențial și se fac evaluări la fiecare 5 ani… Evaluarea a expirat anul trecut și trebuie făcută anul acesta… Dar chiar și așa, suma e destul de mare. Nu cred că sumtem la New York să plătim mii de euro impozite”, a spus un bucureștean.
„Eu am sediul social la o firmă în apartamentul părinților și mi-a venit 68.000 de lei de plată, în loc de 770 de lei cum ar fi fost normal după creșteri”, spune râzând un bucureștean, care așteaptă ca eroarea să fie corectată.
Anul trecut, suma plătită a fost de 200 de lei.
„M-am uitat la virgulă. Prima dată am zis că sigur e o eroare… Dacă veneau bătrânii singuri, nu făceau infarct aici?”, a mai spus el.
Un bărbat cu mașină hibrid se plânge, de asemenea, de o creștere uriașă a taxei. „E jale… De la 390 de lei anul trecut, la 5.300 de lei – de 11 ori mai mult.
Un alt bărbat spune că i-a venit de plată peste 20.000 de lei, în condițiile în care anu trecut a plătit pentru același spațiu 1.000 de lei. „Bine că sufăr cu inima și iau medicamente”, a spus el glumind.
Alt contribuabil a aflat că are de plătit pentru locuință 800.000 de lei. Bineînțeles că era o greșeală, dar tot a suferit un șoc.
Alexandru: „O eroare fantastică, dar România e țara tuturor posibilităților”.
Bărbatul a spus că, între timp, eroarea s-a clarificat. „M-a sunat o doamnă de la Taxe și Impozite să-și ceară scuze și să-mi spună că s-a corectat eroarea. Am de plătit, de fapt, vreo 500 de lei. Am proprietatea de vreo lună și abia am fost să o declar. Îmi imaginez că au trecut 70 km pătrați la suprafață în loc de 70 mp. Asta e speculația mea”, a mai spus el.