Testarea în aeroporturi pentru depistarea coronavirusului nu este complet relevantă, consideră profesorul Alexandru Rafila, cel puțin nu atunci când călătorii ajung la destinație. Directorul Institutului Național de Microbiologie s-a referit la măsurarea temperaturii pasagerilor dar și la testele rapide. În Austria, de exemplu, se fac două teste, pentru că unul poate ieși negativ, chiar dacă persoana este infectată, a explicat Rafila.

Profesorul Alexandru Rafila a explicat la Digi24 că pe aeroporturi vor fi niște metode de screening a persoanelor, înainte de plecare, probabil prin măsurarea temperaturii, dar este important ca acest screening să se facă înainte de urcarea în avion, nu când pasagerii ajung la destinație, arată Ps News.

„Am văzut că în Austria carantina poate fi evitată printr-o testare la aeroportul din Viena, costă 190 de euro. Probabil că în banii ăștia se fac două teste, că unul singur, de obicei, nu este relevant, poți să prinzi o perioadă când e negativ, chiar dacă tu ești infectat”, a spus Alexandru Rafila.

De la 15 iunie vor intra în vigoare măsurile de relaxare care presupun și o reinstaurare a libertății de mișcare, care este necesară în România și în lume, a mai spus virusologul. Testarea în aeroporturi se face în România doar prin determinarea temperaturii corporale, la acest moment.

„Domeniul turismului trebuie într-un fel sau altul să funcționeze. Nu numai că aduce un aport serios economic – în România poate mai puțin, noi mai mult cheltuim bani decât aducem bani din turism – dar sunt țări, Italia, Spania, Franța, la care procente foarte mari din PIB sunt aduse de turism și eu sunt convins că o să caute soluții pentru ca această activitate să continue, pentru că altfel n-o să mai funcționeze ca țări dezvoltate. Cred că o să găsească un compromis de care o să beneficieze într-un fel sau altul și cetățenii din România”, a adăugat Alexandru Rafila.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *