sâmbătă, octombrie 3, 2026
11 C
București

Tina Glandian, avocata fraţilor Tate: “Mi-ar plăcea să petrec timp cu ei în închisoare”

Tina Glandian, avocata vedetelor de la Hollywood, angajată de fraţii Tate să îi apere în România, a făcut dezvăluiri într-un interviu exclusiv acordat Mariei Coman, pentru Antena 3 CNN.

Tina Glandian a fost avocata unor celebrităţi precum Michael Jackson, Mike Tyson sau Chris Brown, iar acum a ajuns în România pentru a-i apăra pe fraţii Tristan şi Andrew Tate.

“Am fost contactaţi şi a fost interesant pentru noi, întrucât sunt cetăţeni americani deţinuţi într-o ţară străină, fără să le fi fost aduse niciun fel de acuzaţii oficiale, iar pentru noi este un subiect în care vrem să ne implicăm. Nu pot să pledez în faţa curţilor din România, dar sunt aici ca să îi asist, lucrez împreună cu echipa din România.

Am fost dezamăgiţi, foarte dezamăgiţi de decizia curţii care a blocat apelul. Speram la un răspuns diferit şi ca fraţii să fie deja acasă la această oră. Voi continua să lucrez cu echipa de aici, să vedem care sunt următorii paşi ca să îi scoatem pe fraţi din închisoare. Suntem încrezători că nu va fi nevoie să aşteptăm până la sfârşitul lunii, până pe 27, vom acţiona până atunci şi vom face încă o cerere, nouă, să îi scoatem din închisoare.

Mi-ar plăcea să petrec timp cu ei în închisoare, să văd condţiile cu ochii mei”, a declarat Tina Glandian.

Ultimele știri

Apa de la robinet din Slobozia, declarată potabilă, dar localnicii refuză să o bea: „Un pic mai închisă, mai spre ruginiu”

Deși declarată potabilă, apa din Slobozia are culoare maronie de o lună și jumătate. Localnicii refuză să o consume.

Industria auto românească pierde 30.000 de locuri de muncă. Producția scade, deși piața europeană crește

Peste 30.000 de locuri de muncă au dispărut din industria auto românească, iar producția scade cu 12,7%, deși piața UE crește.

Ucraina ridică adăposturi mobile la granița cu România, pe banii UE. Vor fi și la alte frontiere

Ucraina instalează adăposturi mobile la punctele de trecere cu România, Polonia și Moldova, cu sprijin financiar din partea UE.

Anchetele Lumea Politică

Articole pentru tine