Fostul președinte Traian Băsescu a lansat critici severe la adresa situației în care se află înzestrarea Marinei Române, declarând că anularea contractelor pentru corvete moderne trebuie să atragă răspunderea celor implicați. El consideră inacceptabilă intenția de a achiziționa o corvetă veche din Turcia.
„O corvetă din Turcia înseamnă o corvetă de care marina turcă nu are nevoie pentru că e depășită tehnic, moral și în toate felurile. Dar când nu ai nimic altceva, e bună și aia. Numai că noi facem un lucru ticălos”, a declarat Băsescu într-o emisiune B1TV.
Fostul șef al statului a explicat întregul proces al licitației eșuate: „România a organizat o licitație care a fost câștigată de industria militară din Franța pentru fabricarea a șase corvete. Ele trebuiau să fie fabricate, construite în șantierul naval Constanța. Au ținut militarii, generalii trei ani analiza ofertelor, până la urmă au spus că nu sunt bune.”
Băsescu a menționat că, deși exista și o altă opțiune viabilă, aceasta a fost ignorată: „Aveau locul doi, firma olandeză care construiește nave de război la Galați. Această firmă deține și Șantierul Naval Mangalia. Cea de pe locul doi a zis construiesc eu cele șase corvete la Mangalia. Ceva e putred.”
Cu un ton vehement, fostul președinte a sugerat existența unor probleme grave în procesul decizional: „Când știi că Marina Română nu are cu ce lupta iar tu respingi contract după contract și te bucuri că iei un puitor de mine sau o navă veche de la britanici, mai iei o corvetă depășită de la turci înseamnă că îți bați joc de capacitatea de apărare a României”.
Referindu-se la securitatea resurselor energetice din Marea Neagră, Băsescu a subliniat vulnerabilitatea actuală: „Avem platforme în zona economică exclusivă. Cu ce le protejăm? Cu corveta second hand sau gata de trimis la tăiere luată de la turci? Nu va fi posibil.”
Fostul președinte a solicitat o anchetă asupra modului în care s-a derulat acest proces, recunoscând totuși contextul economic complicat: „Eu chiar aș vrea să aud dacă cineva face o anchetă. Până la urmă aș spune, să presupunem că datorită modificărilor prețurilor din piața materialelor, a rachetelor, a războiului din Ucraina a generat o creșterea a prețurilor echipamentelor militare, probabil că trebuia adăugat ceva la preț, dar nu mai are preț securitatea când e vorba de lipsa echipamentelor cu care să îți asigure securitatea la Marea Neagră.”